Prima pagină » Sport » Un fotbalist accidentat a avut parte de surpriza vieții lui: „Mi-au dat lacrimile când l-am văzut”

Un fotbalist accidentat a avut parte de surpriza vieții lui: „Mi-au dat lacrimile când l-am văzut”

Un fotbalist accidentat a avut parte de surpriza vieții lui:
Mijlocașul formației CS Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, supus joi unei intervenții chirurgicale, a fost vizitat, vineri, la Spitalul Floreasca, de antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, informează site-ul oficial al LPF.

„A fost cea mai mare bucurie din viața mea. Mi-au dat lacrimile când l-am văzut pe domnul Hagi. Mi-a urat sănătate și m-a încurajat. Sper sa revin cât mai repede pe gazon, deja mi-e dor de colegii mei”, a declarat Nicușor Bancu.

Mijlocașul echipei oltene, internat de joi la Spitalul de Urgență Floreasca, a fost operat de doctorul Gheorghe Popescu în urma unei duble fracturi de tibie și peroneu.

În vârstă de 22 de ani, Nicușor Bancu a suferit o fractură gravă la piciorul stâng, după ce a fost faultat din spate de fundașul echipei FC Viitorul, Alin Șeroni, în minutul 96 al partidei de miercuri, contând pentru optimile de finală ale Cupei României Timișoreana. Fotbalistul de la FC Viitorul a primit al doilea cartonaș galben și a fost eliminat de pe teren în urma acestei intervenții.

CS Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a dispus în optimi, pe teren propriu, de FC Viitorul cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri. Golurile partidei au fost marcate de Băluță ’54 și Mateiu ‘112, respectiv Țîru ’90+2.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Isărescu desființează ideea de premier tehnocrat: „Vorbești în gol, în deșert”
Digi24
Prima reacție a NATO după ce un avion F-16 românesc a doborât o dronă în spaţiul aerian al Estoniei
Cancan.ro
Ce pedeapsă a primit Emil Gânj, după ce și-a ucis fosta iubită. Magistrații, decizie de ULTIMĂ ORĂ!
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Ce ne așteaptă dacă președintele nu reușește să facă un guvern stabil. Economistul Radu Nechita: „România merge pe urmele Greciei”
Mediafax
Primul Ordin European de Merit: Merkel, Sandu și Zelenski, printre laureați
Click
Țara unde angajații lucrează 4 zile pe săptămână, iar economia crește. Oamenii sunt mai productivi și mai puțin stresați
Digi24
Xi Jinping i-a spus lui Donald Trump că Vladimir Putin ar putea „regreta” invazia în Ucraina. Ce a spus liderul SUA despre CPI
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Marie Jeanne Ion, la 20 de ani de la răpirea din Irak! Cum arată azi jurnalista
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Pare incredibil, dar e adevărat: Un Opel Astra a fost înregistrat de radar cu 696 km/h! Șoferul, amendat cu 6.600 de euro
Descopera.ro
Astronomii au găsit una dintre primele galaxii ale Universului!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Calea Lactee „a înghițit” o galaxie numită Loki, iar astronomii au descoperit acum resturile sale