Prima pagină » Justiție » Augustin Zegrean: Moţiunea de cenzură depusă de PSD trebuie votată până la 1 septembrie, altfel se încalcă Constituţia

Augustin Zegrean: Moţiunea de cenzură depusă de PSD trebuie votată până la 1 septembrie, altfel se încalcă Constituţia

Radu Cristian
Augustin Zegrean: Moţiunea de cenzură depusă de PSD trebuie votată până la 1 septembrie, altfel se încalcă Constituţia
Augustin Zegrean: Moţiunea de cenzură depusă de PSD trebuie votată până la 1 septembrie, altfel se încalcă Constituţia / Sursă Foto: Mediafax Foto

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, spune că moţiunea de cenzură depusă de PSD trebuie votată până la 1 septembrie, pentru că altfel ar fi încălcată Constituția. Acesta spune că un parlamentar nu poate semna două moţiuni într-o sesiune.

Explicația lui Augustin Zegrean

Potrivit fostului președinte al CCR, Augustin Zegrean, moțiunea de cenzură trebuie să fie votată în sesiunea în care a fost depusă, deoarece un parlamentar nu poate semna două moţiuni într-o sesiune.

 ”Constituţia spune că Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare şi în alte sesiuni extraordinare pe timpul vacanţei parlamentare. Constituţia nu face disticţie între ce se votează într-o sesiune ordinară şi ce se voteză în sesiune extraordinară. Problema cu moţiunea PSD e alta. O moţiune de cenzură trebuie să fie votată în sesiunea în care a fost depusă, pentru că un parlamentar nu poate semna două moţiuni într-o sesiune. Aşa spune Constituţia la articolul 113.  Acum Parlamentul e în sesiune extraordinară. Prin urmare, moţiunea depusă de PSD trebuie votată în această sesiune extraordinară, deci până la 1 septemberie, când începe sesiunea ordinară. Dacă votul moţiunii se prelungeşte după 1 septembrie, se încalcă Constituţia”, a spus Augustin Zegrean, relatează Adevărul. 

Articolele din Constituție:

ARTICOLUL 66 (1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

(2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.

(3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.

ARTICOLUL 113 (4): Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
De ce plătesc românii energie scumpă, deși hidrocentralele și reactoarele nucleare o produc la costuri reduse
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!