MESAJ SPIRITUAL. Patriarhul Daniel: Pandemia poate fi un test al intensităţii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni | VIDEO

MESAJ SPIRITUAL. Patriarhul Daniel: Pandemia poate fi un test al intensităţii iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni | VIDEO
S
Publicat: 13/05/2020, 10:04
Actualizat: 06/04/2021, 23:55

Patriarhul Daniel le-a transmis un mesaj spirital de încurajare credincioșilor, în plină pandemie. Preafericitul le transmite oamenilor că „starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţa de comuniune mai multă între oameni”.

Patriarhul Daniel transmite că pandemia este un test sau o verificare a stării spirituale a oamenilor, mai ales a intensităţii iubirii lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, și îi îndeamnă la solidaritate, fapte bune și rugăciune, potrivit Basilica.ro.

Chiar și când nu pot participa la slujbele din biserici, Patriarhul îi îndeamnă pe credincioși să nu renunțe la rugăciune.

 Mesajul Patriarhului Daniel în pandemie

„Pandemia cauzată de coronavirus este o surprinzătoare provocare în domeniul sanitar, social, politic şi economic, pe plan naţional şi internaţional.

Din cauza pandemiei, autorităţile de stat au impus măsuri dure de distanțare socială, de izolare şi de carantină, ceea ce schimbă mult viaţa şi activitatea oamenilor.

Această pandemie a produs şi încă produce multă panică, teamă de îmbolnăvire şi teamă de moarte. De aceea, starea de pandemie ne cheamă să reflectăm mai mult şi mai intens la importanţa vieţii şi a sănătăţii omului pe pământ.

În acest sens, Sfintele Scripturi ne spun că viaţa şi sănătatea oamenilor sunt daruri ale lui Dumnezeu – Creatorul, însă aceste daruri trebuie păstrate şi cultivate cu responsabilitate.

Cartea Înţelepciunea lui Solomon ne învaţă că „Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu Se bucură de pieirea celor vii” (1, 13), însă „prin invidia diavolului, a intrat moartea în lume” (2, 24), când, prin neascultare de Dumnezeu Creatorul lor, protopărinţii Adam şi Eva au rupt comuniunea cu Dumnezeu,Cel ce esteIzvorul vieţii şi al sănătăţii (cf. Facere3, 1-6).

Ca urmare, treptat, au apărut bolile şi moartea fizică a omului, precum şi perturbări în natură cu efecte negative asupra vieţii.

Totuşi, iubirea lui Dumnezeu-Creatorul pentru umanitate şi pentru întreaga creaţie rămâne constantă în istorie, deoarece Dumnezeu doreşte eliberarea omului de păcat ca mod egoist de viaţă, de boală şi de moarte.

În acest sens, Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat foarte mulţi oameni bolnavi, iar apoi a trecut El Însuşi prin suferinţă şi moarte, pentru a birui moartea din interiorul ei prin Înviere şi pentru a dărui tuturor oamenilor posibilitatea învierii (cf. 1 Corinteni 15, 22).

În această perspectivă, viaţa omului pe pământ are sens deplin dacă este înţeleasă ca timp de pregătire spirituală a omului pentru a intra în iubirea şi bucuria eternă a lui Dumnezeu, dacă omul a iubit pe Dumnezeu şi pe semenii lui în timpul vieţii pământeşti (cf. Matei 25, 31-46).

În prezent, starea de pandemie poate fi înţeleasă şi ca un test sau o verificare a stării spirituale a oamenilor, mai ales a intensităţii iubirii lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

„În starea de pandemie, rugăciunea este izvor spiritual de pace şi speranţă”

În starea de pandemie, rugăciunea este izvor spiritual de pace şi speranţă, iar solidaritatea spirituală şi materială cu cei aflați în suferinţă este izvor de curaj şi de bucurie.

Starea de pandemie ne cheamă să transformăm suferinţa în speranţă şi izolarea în dorinţă de comuniune mai multă între oameni.

Mai ales acum, când lumea trece printr-o perioadă tristă și dificilă din cauza pandemiei coronavirusului, avem nevoie de o credință mai puternică, de ajutor pentru a ne restabili sănătatea sau de a ne proteja de boli.

În acest sens, rugăciunea către Dumnezeu, Vindecătorul sufletelor și trupurilor noastre, Care este izvor de tămăduiri, este menită să ne întăreascăîn credință, să ne înmulțească iubirea față de Dumnezeu și față de semeni și să ne dăruiască speranță că vom trece prin această încercare cu ajutorul Lui.

Astăzi, în contextul noii pandemii de coronavirus COVID 19, când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii și ale morții fizice, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar și pentru toți medicii și personalul sanitar, pentru toți voluntarii care îi ajută pe cei bolnavi și pe cei aflați în izolare, precum și pentru toți cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea și binele ființelor umane afectate într-un fel sau altul de această pandemie.

În același timp, iubirea izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul este mai tare decât moartea. Pomenirea în rugăciune a celor adormiţi în Domnul este un act de credinţă, de speranţă şi de iubire.

Prin urmare, chiar și atunci când suntem lipsiți de participarea fizică la serviciile religioase, ar trebui să comunicăm spiritual cu Dumnezeu prin rugăciune, ascultând și citind Cuvântul lui Dumnezeu, ascultând slujbele Bisericii și prin multe fapte de milostenie, inclusiv prin iertarea aproapelui și împăcarea cu toți cei pe care i-am supărat, astfel încât să ne arătăm marea noastră iubire față de Dumnezeu și față de ceilalți oameni.

În acest context, Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga împreună în aceeași biserică, în același locaș de cult cu credincioșii.

În acest sens, casele credincioșilor din parohii devin paraclise sau capele familiale care, prin rugăciune, țin legătura cu bisericile din parohii, mărturisind credința comună în Domnul nostru Iisus Hristos.

Viața și sănătatea sunt Daruri sau Binecuvântări de la Dumnezeu. Numai El este permanent fidel poporului Său, Cel ce nu îi trădează niciodată pe copiii Săi, întrucât este, pentru întreaga omenire, un Părinte iubitor, ajutător și iertător.

La sfârșitul acestei pandemii, avem încredințarea că Dumnezeu îi va lumina pe toți oamenii să înțeleagă mai bine că numai prin credință, speranță și iubire, exprimate în fapte bune pentru ceilalți semeni, pot fi depășite perioadele de încercare și suferință și pot fi simțite pacea și bucuria Lui”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Viața la bloc. Activitatea banală pentru care poți fi amendat
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”