Prima pagină » Știri » PSD va decide vineri calendarul de vot al moțiunii de cenzură

PSD va decide vineri calendarul de vot al moțiunii de cenzură

PSD va decide vineri calendarul de vot al moțiunii de cenzură
PSD va decide vineri calendarul de vot al moțiunii de cenzură / Sursă Foto: Mediafax Foto

PSD va hotărî vineri, într-o ședință a Comitetului Executiv Național, calendarul de vot al moțiunii de cenzură „Guvernul PNL – De la Pandemie la pande-mită generalizată”, spune purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu.

PSD va avea vineri un Comitet Executiv Național

Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, social-democrații vor avea vineri un CEX în care vor stabili calendarul de vot al moțiunii de cenzură.

„S-a decis ca vineri să existe un alt Comitet Executiv Național. Principalul subiect: va fi stabilit calendarul de vot al moțiunii de cenzură. Noi ne dorim să votăm cât mai repede, pentru că în momentul acesta, orice zi în plus cu Guvernul Orban e o pierdere pentru țară, atât sanitar, cât și economic. Deci sperăm ca vineri să avem un calendar care să fie în linie cu această dorință”, spune purtătorul de cuvânt al social-democraților, Lucian Romașcanu.

Potrivit lui Romașcanu, moțiunea pe care PSD o va depune va fi constituțională.

„Se pare că și PNL a realizat acest lucru, având în vedere că Ludovic Orban a anunțat că nu se vor mai adresa Curții deocamdată. În Constituție nu se face diferența între acțiunile întreprinse într-o acțiune ordinară sau extraordinară. Este extraordinară doar prin nume, ea este o altă sesiune a Parlamentului, iar vacanța este suspendată în această perioadă. Deci în momentul în care depunem moțiunea, o facem cu legea de partea noastră”, a mai spus Lucian Romașcanu.

Poziția PSD față de Ghidul pentru începerea școlilor: Singura preocupare a guvernanților, fuga de răspundere

Potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a PSD, regulile pe care ministerul Sănătății le-a impus cu privire la începerea școlii, arată fuga de răspundere. În textul postat astăzi, PSD subliniază și faptul că Liberalii nu au fost în stare să asigure „măștile promise persoanelor defavorizate”.

„Regulile impuse prin Ordinul Ministrului Sănătății cu privire la începerea școlii arată că singura preocupare a guvernanților a fost fuga de răspundere. Practic, PNL transmite tuturor că au doar obligații: copiii, părinții și cadrele didactice să poarte mască, să nu stea la mai mult de un metru unul de celălalt, să folosească dezinfectanți, iar directorii de școli trebuie să asigure triaj epidemiologic, mai multe săli de clasă, separatoare pentru bănci, program diferit de la o clasă la alta. Asta în condițiile în care PNL nu a fost în stare să ofere nici măcar măștile promise persoanelor defavorizate”, scrie într-o postare de pe pagina de Facebook a PSD.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Descoperire istorică în medicină: Cercetătorii au creat un plămân uman „care respiră” pe un cip, din celulele unei singure persoane
Digi24
Prima reacție a Rusiei după ce Donald Trump a ordonat atacul asupra Venezuelei
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România în 2026. O garsonieră se închiriază cu doar 31€ (160 lei) pe lună
Prosport.ro
Nepotul lui Țiriac, devastat! Se cunoștea cu prima victimă a incendiului din Elveția
Adevarul
Câți bani a făcut un șofer român de Bolt și Uber în noaptea de Revelion: „Concluzia o trageți voi, dacă a meritat sau nu”
Mediafax
Se circulă în condiții de iarnă pe mai multe autostrăzi și drumuri naționale
Click
Surpriză în topul celor mai frumoase plaje din lume în 2026. Locul al doilea este ocupat de o destinație aflată la câteva ore de România
Digi24
Ce acuzații le aduc Statele Unite lui Maduro și soției sale. „Vor înfrunta întreaga furie a justiției americane””
Cancan.ro
Laura Cosoi, ÎNSĂRCINATĂ pentru a 5-a oară! A făcut anunțul de ziua ei de naștere
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate acum Daniela Gyorfi din cauza intervențiilor estetice! Fanii s-au șocat când au văzut-o
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cea mai scumpă Dacia Bigster. Transformare radicală pentru cel mai nou SUV din gama Dacia
Descopera.ro
Leacuri de mahmureală: Cum faci să elimini alcoolul repede?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Ai văzut, dragă, azi-noapte am făcut dragoste 63 de minute!
Descopera.ro
Un păianjen cu trăsături unice, nemaivăzute până acum, a fost găsit în Maroc