Prima pagină » Actualitate » A murit Helmut Duckadam, la 65 de ani. Fostul portar al Stelei era internat în spital

A murit Helmut Duckadam, la 65 de ani. Fostul portar al Stelei era internat în spital

Legendarul Helmut Duckadam s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Fostul portar al Stelei a murit noaptea trecută, în jurul orei 02:00, la Spitalul Militar. 

Helmut Duckadam a murit la vârsta de 65 de ani, în noaptea de duminică spre luni, 1 spre 2 decembrie 2024. Potrivit datelor, legenda fotbalului românesc se afla în spital. În cursul serii de sâmbătă, fostul portar al Stelei a ajuns la Spitalul Militar, fiind adus de la Spitalul Universitar. La momentul actual, fostul sportiv se află la morga Spitalului Militar.

Fostului sportiv nu i se va face autopsia. Familia se află la morga unității medicale, acolo de unde trupul bărbatului va fi ridicat.

Helmut Duckadam a murit la 65 de ani

Fostul sportiv, cunoscut și ca „Eroul de la Sevilla”, a trecut printr-o serie de intervenții medicale, de-a lungul anilor. În luna septembrie a acestui an, fostul mare portar a fost supus unei operații pe cord deschis la Spitalul Universitar din București. Se confrunta cu probleme la aortă.

În anul 2020, fostul sportiv menționase că a suferit nu mai puțin de 5 operații la mână. Ulterior, și-a pus proteză la genunchi. De mai bine de trei decenii, fostul portar lua, în fiecare zi, în jur de 20 de pastile.

Pe rețelele de socializare, Marcel Pușcaș a transmis un mesaj de condoleanțe.

„Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmut Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene”, a transmis Marcel Pușcaș, pe Facebook.

Sursă foto: captură video

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Insula Iubirii este regizată?! Raul, ispită în 3 sezoane, a spus adevărul: Ce se întâmplă în Thailanda, de fapt
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Tripla CRIZĂ politică care poate paraliza de la vârf statul român
Click
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Cancan.ro
Prințul Marco, prins cu șlițul desfăcut lângă ispita Gabriella. Imaginile care nu au fost difuzate de Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!