Prima pagină » Magazin » Acesta este filmul care a câștigat trofeul Anonimul 2015

Acesta este filmul care a câștigat trofeul Anonimul 2015

Filmul "Lumea e a mea", în regia lui Nicolae Constantin Tănase, a câștigat trofeul celei de-a 12 ediții a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, care s-a desfășurat în perioada 17- 23 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Sâmbătă, a avut loc gala de închidere a celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul, în cadrul căreia publicul a hotărât câștigătorii, informează organizatorii.

La secțiunea de scurtmetraj s-au decernat următoarele premii: premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj străin, acordat filmului „Listen”, regia Hamy Ramezan și Rungano Nyoni (Danemarca- Finlanda); premiul publicului pentru cel mai bun scurtmetraj românesc, acordat filmului „Dispozitiv 0068”, în regia lui Radu Bărbulescu, decernat în prezența producătoarei Alexandra Buzaș.

De asemenea, a fost oferit și premiul „Ovidiu Bose Paștină”, oferit de Fundația Anonimul, pentru filmul „Nu există-n lumea asta”, în regia Andreei Vălean, decernat în prezența regizoarei.

La secțiunea competițională de lungmetraj, trofeul Anonimul 2015 a fost acordat filmului „Lumea e a mea”, în regia lui Nicolae Constantin Tănase. Trofeul a fost decernat în prezența regizorului.

A 12-a ediție a Festivalului Anonimul s-a desfășurat în perioada 17- 23 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Retrospectiva Anonimul 12 va avea loc la București, la Cinema Elvira Popescu și Cinema Studio, în perioada 2- 6 septembrie.

Ediția a 12-a a Festivalului Internațional de Film Independent Anonimul este organizată de Fundația Anonimul, cu sprijinul Ministerului Culturii (MC), Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Uniunii Cineaștilor din România (UCIN), Consiliului Județean Tulcea și Institutului Cultural Român (ICR).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
„Am mâncat parizer trei săptămâni după o zi de excursie”. Reportaj din județul unde vacanța e considerată o ironie
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Au explodat prețurile apartamentelor din România. Orașul în care locuințele noi sunt cu 21% mai scumpe decât anul trecut
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cum verifică experții autenticitatea unui ceai Pu-erh vechi. Industria falsurilor din spatele ceaiurilor de colecție