Prima pagină » Actualitate » Albert Florian Balint, fiul lui Sile Cămătaru, a fost adus în cătușe din Germania / De ce fugise din țară (VIDEO)

Albert Florian Balint, fiul lui Sile Cămătaru, a fost adus în cătușe din Germania / De ce fugise din țară (VIDEO)

Albert Florian Balint (alias Bebe Cămătaru), fiul lui Vasile Baliant (alias Sile Cămătaru), a fost adus vineri noaptea în țară, din Germania, încătușat și încadrat de mascați înarmați. La sosirea pe Aeroportul Otopeni, acesta a fost așteptat și de jurnaliști, dar bărbatul nu a răspuns la nicio întrbare a acestora.

Albert Balint, băiatul de 33 de ani al lui Sile Cămataru, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, după ce s-a urcat la volanul unui autoturism fără permis. El a fugit în Germania, după condamnare, fiind unul dintre cei mai căutați infractori din România, scrie Cancan.

De altfel, acesta figura pe lista „Most Wanted” a Poliției din România, fiind dat în urmărire pentru infracțiuni la regimul circulației.

Albert Balint, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare

Ulterior, instanța a decis următoarele: “Contopeşte pedepsele aplicate anterior, aplicând inculpatului Balint Albert Florian pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare care urmează a fi executată în regim de detenţie (pedeapsa cea mai mare – 2 ani şi 6 luni la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite – 6 luni)”, informează spynews.ro.

Inițial, Albert Florian Balint primise  mandat de arestare pentru că i-a mințit pe judecători că a fugit din arestul la domiciliu la spital din cauza unei boli… inexistente!

După ce medicii l-au dat de gol și le-au dezvăluit anchetatorilor că fiul lui Sile Cămătaru nu a trecut pe la unitatea de Primiri Urgențe, magistrații au înlocuit măsura preventivă cu alta mai aspră, respectiv arestarea, scrie sursa citată.

La data de 24 septembrie 2020, Judecătoria Slatina a emis mandatul de arestare preventivă nr. 10, pe o perioada de 30 de zile, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației”, se arăta în descrierea de pe site-ul poliției.

Bătrână din București, păcălită de opt pușcăriași să le dea peste 130.000 de euro! Deținuții s-au dat drept călugări

O femeie în vârstă din București a fost victima a opt deținuți care s-au dat drept călugări pentru a o convinge să le dea suma de 132.000 de euro!

Deținuții, ajutați de alte trei persoane aflate în stare de libertate, s-au drept căugări pentru a convinge pe bătrână să le ofere suma de 132.000 de euro pentru construirea unei case pentru copii nevoiași și a unui azil de bătrâni.

Aceștia au sunat-o pe victimă și s-au dat drept călugări din Suceva, convingând-o astfel să le dea mai multe tranșe substanțiale de bani.

Furt neobișnuit în Buzău: Un tânăr a luat acasă un semafor de pe stradă! / Ce voia să facă cu el

Un furt neobișnuit a avut loc în județul Buzău, acolo un tânăr din comuna Beceni a luat un semafor instalat pe drumul judeţean DJ 203K.

Bărbatul, în vârstă de 32 de ani,  a furat semaforul instalat pe drumul județean, însă polițiștii l-au identificat în câteva zile și l-au „săltat” de la domiciliu.

În timpul audierilor, buzoianul a declarat că a furat semaforul pentru că avea nevoie de acumulatorul din interior.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Pot influența formarea unui guvern.” Bolojan explică de ce neafiliații contează mai mult decât UDMR
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Lora, amenințată cu MOARTEA! A cerut protecția Poliției
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Eşec pentru Kremlin la Beijing: Putin a plecat fără acordul vital pentru gazele rusești și a anulat conferința de presă
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Tot mai multe femei refuză presiunea de a se „transforma” înainte de nuntă