UPDATE: Mărturia unui român
Cristian Scutariu, un român aflat în Cracovia, a descris pe Facebook atmosfera tensionată din oraș după atacul armat produs sâmbătă.

„Acum zboară elicoptere peste oraș, trei de poliție au trecut peste zona unde stau eu în ultimele 15 minute. E plin de poliție, de agenți de securitate, ambulanțe. E ușor haotic totul”, a scris românul.
În jurul orei 15:00, o mașină a intrat în Piața Centrală din Cracovia. Un bărbat aflat în interiorul vehicului a început să tragă în oameni la întâmplare. Atacul are loc la o săptămână după cea mai gravă criză politică de după căderea comunismului, când conducerea Tribunalului Constituțional a fost demisă, rezultând un conflict deschis între premierul liberal Donald Tusk și președintele conservator Karol Nawrocki.
12 persoane au fost rănite, cinci au fost ucise, relatează BBC. Doi ofițeri de poliție au fost răniți, relatează Wyborcza.
Suspectul a fost împușcat de poliție și se află în custodia autorităților.
Detalii despre atacul din Cracova
Atacatorul a tras cu focuri de armă în Piața Centrală de lângă Biserica Sfânta Maria, în timp ce polițiștii desfășurau o operațiune pe strada Dietla.
Zona unde a avut loc incidentul este una intens frecventată a Cracoviei, cunoscută pentru obiectivele istorice cu un număr mare de vizitatori.
Nu au fost informații oferite despre identitatea victimelor sau gravitatea rănilor suferite de persoanele transportate la spital. Autoritățile poloneze urmează să ofere informații suplimentare despre bilanțul victimelor și detalii despre circumstanțele atacului armat.
Atacatorul a fost arestat
Autorul atacului a fost arestat în urma unei operațiuni efectuate de autorități în centrul Cracoviei. Circumstanțele arestării sale și motivele atacatorului sunt necunoscute în acest moment.
„Un elicopter al ambulanței aeriene a aterizat în Piața Centrală. Sunt ambulanțe și o mulțime de servicii de urgență acolo”, a declarat inspectorul adjunct Katarzyna Cislo de la sediul Poliției Provinciale din Cracovia.
Angajații magazinelor și restaurantelor din Piața Centrală s-au baricadat înăuntru împreună cu clienții. Localurile au fost închise ca urmare a atacului armat.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Fscreenshot-2026-11-07-174217.png)
Reacția premierului Poloniei
Premierul Donald Tusk a declarat că a fost ținut la curent cu situația de către ministrul Afacerilor Interne.
„S-au tras focuri de armă în Piața Centrală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla. Așteptăm confirmarea oficială a amplorii incidentului, inclusiv informații despre numărul de persoane rănite”, a postat profilul oficial al orașului Cracovia pe rețelele de socializare.
„Sunt ținut la curent de către ministrul de Interne cu privire la situația din Cracovia în urma tragicului atac armat. Poliția investighează contextul și toate circumstanțele atacului”, a comentat Donald Tusk.
Sursa Foto: Agencja Wyborcza.pl