Prima pagină » Știri » Bercea Mondial, prins de polițiștii din Mehedinți. Are de ispășit o condamnare de 13 ani! (VIDEO)

Bercea Mondial, prins de polițiștii din Mehedinți. Are de ispășit o condamnare de 13 ani! (VIDEO)

Unul dintre cei mai temuți interlopi din România a căzut în ghearele polițiștilor. Ofițeri de la Serviciul de Investigatii Criminale – Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu Poliția Drobeta Turnu-Severin l-au prins pe Bercea Mondial, cunoscut lider al mafiei locale și personaj extrem de controversat, cu conexiuni în lumea politică.

Pe numele lui real Sandu Anghel, Bercea Mondial a fost prins de polițiști în timp ce se afla împreună cu fiul său. Ambii au de ispășit pedepse cu închisoare de 13, respectiv 9 ani.

Familia lui Bercea Mondial, scandal în stradă! Polițiștii, înjurați ca la ușa cortului și amenințați!

„Polițiștii Serviciului de Investigatii Criminale – Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu Poliția municipiului Drobeta Turnu-Severin, au identificat doi bărbați, de 53, respectiv 32 de ani, din Drăgănești, judetul Olt, și din municipiul Drobeta Turnu-Severin, pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de 13 ani, respectiv 9 ani. Cei doi au fost condamnați de Tribunalul Olt pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor”, se arată într-un comunicat al IPJ Mehedinți.

Ulterior, IPJ Mehedinți a confirmat că indivizii în cauză sunt Bercea Mondial și fiul său.

În momentul în care Bercea Mondial a fost adus încătușat în arest, apropiații acestuia au făcut scandal în stradă. În fața secției de Poliție, oamenii legii au avut parte de tot „scenariul” specific: înjurați ca la ușa cortului și amenințați, inclusiv cu plângeri la CEDO, polițiștii au privit spășiți la spectacolul oferit de familia lui Bercea Mondial. Imaginile video sunt grăitoare în acest sens și ne scutesc de alte comentarii.

Bercea Mondial și fiul său, condamnați pentru tentativă de omor

În data de 21 octombrie 2019, Bercea Mondial a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Olt la 13 ani de închisoare, într-un dosar de tentativă la omor săvârşită în anul 2009 împotriva unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei.

„Instanţa condamnă pe inculpatul Anghel Sandu, zis Bercea Mondialul, la pedeapsa principală cu închisoarea de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor simplu. Constată că fapta prezentă, săvârşită în data de 22.01.2009, este concurentă cu faptele pentru care inculpatul Anghel Sandu a fost condamnat prin Sentinţa Penală nr. 209/ 04.04.2017 a Tribunalului Dolj, cu faptele pentru care inculpatul Anghel Sandu a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 29/22.02.2012 a Tribunalului Olt, şi prin Sentinţa penală nr. 83/20.01.2015 a Tribunalului Argeş. În final, inculpatul Anghel Sandu va executa: pedeapsa principală rezultantă de 13 ani închisoare şi 272 zile închisoare”, a fost sentința dictată anul trecut de magistrați.

În aceaşi cauză a fost condamnat la închisoare cu executare şi fiul lui Bercea Mondial, Laurenţiu Anghel. Mai mult, cei doi trebuie să-i plătească lui Valeriu Matei, parte vătămată în dosar, câte 40.000 de euro, cu titlu de daune morale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Cabral, surprins de decizia luată de copiii săi. Ce a descoperit prezentatorul TV în dormitorul celor mici: „Primul impuls e să fac ordine”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli