Prima pagină » Știri » Bogdan Ivan, noi măsuri de la 1 august: „Din 32 de companii, doar 17 sunt pe profit, diferenţa e pe pierdere”

Bogdan Ivan, noi măsuri de la 1 august: „Din 32 de companii, doar 17 sunt pe profit, diferenţa e pe pierdere”

Cristina Corpaci

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a anunţat, joi, că le va trimite tuturor companiilor o adresă în care le cere explicit reducerea costurilor cu salariaţii și cele operaţionale, începând cu 1 august. Oficialul a punctat că din 32 de companii, 17 sunt pe profit, iar restul sunt pe pierdere.

„Vreau să spun ce fac începând de mâine, pentru că am stat cu colegii mei, şi nu vreau să spun până nu fac ceva concret. O să trimit tuturor companiilor o adresă, prin care le cer explicit reducerea costurilor cu salariaţii, reducerea costurilor operaţionale cu protocoale în companii şi planul prin care fac acest lucru, începând cu 1 august 2025”, a declarat, joi, Bogdan Ivan, la Antena 3,

În ceea ce priveşte reducerea indemnizaţiilor şi a numărului de membri din Consiliile de Administraţie din companiile aflate în subordinea Ministerului Energiei, ministrul a transmis că a realizat deja o analiză legislativă complexă, pentru a identifica o soluţie legală în acest sens.

„Am făcut în acelaşi timp o analiză pe legislaţie, o coroborare între vreo cinci legi, în care am găsit formula prin care se poate reduce numărul membrilor Consiliilor de Administraţie. Sunt situaţii în care sunt convins că vor putea să funcţioneze la fel de bine nişte companii şi cu trei sau cinci membri, în loc de 9, 11 sau 17 membri în CA, iar ceea ce se va decide la nivel guvernamental unitar – pentru că nu vorbim doar de un minister – va presupune să schimbăm nişte articole din legislaţia din România”, a explicat oficialul.

 

Pe de altă parte, în opinia sa, situaţia va fi total diferită în companiile de stat aflate pe pierdere.

„Vă pot spune că din 32 de companii, 17 sunt pe profit, diferenţa e pe pierdere. Adică aproape jumătate sunt pe pierdere. Ei bine, acolo e altă situaţie şi vă mărturisesc că am întâlnit oameni geniali care vorbeau de cum listează acţiunile companiilor pe London Stock Exchange (LSE) şi de unii care au venit să mă întrebe şi mi-au scris scrisori, ce să facă în situaţia în care au decizia unei instanţe, dacă se mai ţină angajaţi unii oameni care au şi pensie şi salariu. Acela e nivelul unora dintre cei din companiile de stat”, a adăugat Ivan.

Întrebat dacă directorul general de la Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă, îşi merită salariul de 38.000 euro pe lună, aşa cum a apărut în spaţiul public, ministrul Energiei a precizat că ar trebui făcute comparaţii cu companii similare din domeniul privat.

„M-am uitat la cifra de afaceri şi la profituri. Nuclearelectrica are patru miliarde (de lei n.r.) cifră de afaceri, 1,7 miliarde de lei profituri, care 90% se duc la bugetul de stat. Că merită sau nu merită, trebuie să vedem dacă la o companie similară din piaţă, listată la bursă, cum este şi compania Nuclearelectrica, un director de companie, care are aceeaşi cifră de afaceri, aceleaşi profituri în acelaşi timp şi aceleaşi investiţii, pentru că e strategică compania asta pentru sistemul energetic al României, avem un venit similar. Am făcut o comparaţie, nu ştiu dacă e corectă, dar am făcut cu o companie din domeniul privat: OMV Petrom. Sunt date publice. CEO-ul companiei are venit de aproape două milioane de euro pe an, la o cifră de afaceri de 31 de miliarde, 7 miliarde de lei profit. Avem Hidroelectrica, undeva la 11 miliarde de lei cifra de afaceri, aproape 7 miliarde profit, venituri de vreo 14 ori mai mici. Vreau să fim corecţi, nu vreau să-i demonizăm pe toţi aceşti oameni. Da, pentru 2, 3, 5, pe care i-am văzut pe la televizor, că n-aveau nicio treabă cu domeniile astea, care şi-au dat pensii şi şi-au dat venituri nesimţite şi în CA şi-au votat lor acele venituri, ei fiind pe pierdere şi fiind dependenţi de bani din bugetul de stat, acolo nu doar că le-aş tăia indemnizaţii, i-aş da afară cu totul”, a mai transmis ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

AUTORUL VĂ RECOMANDĂ ȘI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Consultările la Cotroceni pentru noul Guvern. Delegația USR discută cu Nicușor Dan, după PSD, AUR și PNL
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
18 mai: ziua în care s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea. Lucruri mai puțin știute despre suveranul pontif. A lucrat într-o carieră de piatră. „Nu vă fie frică!”
Digi24
Sondaj INSCOP: PNL depășește PSD în intențiile de vot pentru alegeri parlamentare. Ce procente au AUR și USR
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Ce se întâmplă doctore
Laurette nu scapă de problemele de sănătate după injectarea cu Aquafilling: „Soluția rămasă în picior s-a infectat din nou”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Amenzile de circulație se majorează din această vară. Cu cât cresc sancțiunile pentru centură, telefon sau viteză în 2026
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte săptămâni are un an?