Prima pagină » Actualitate » Călin Georgescu: Știm ce înseamnă acum STATUL PARALEL. Nouă judecători au acționat pentru 9 milioane

Călin Georgescu: Știm ce înseamnă acum STATUL PARALEL. Nouă judecători au acționat pentru 9 milioane

Luiza Dobrescu

Aflat la mitingul din Piața Victoriei, de sâmbătă, Călin Georgescu a declarat că acum știe „ce înseamnă statul paralel”. În urma deciziilor celor 9 judecători ai Curții Constituționale, a fost anulat primul tur al alegerilor din 2024 și vor fi reluate în mai 2025. 

Statul paralel „s-a deconspirat singur”, crede Călin Georgescu. După deciziile CCR, de anulare a alegerilor prezidențiale, câștigătorul primului tur al scrutinului din 2024 îi crede că „în stare de orice” pe judecătorii Curții Constituționale, chiar să anuleze și viitoarele alegeri, dacă acesta va participa și, eventual, va și câștiga.

„Bine, ei sunt în stare de orice, dar ideea este că s-au deconspirat. Adică asta a fost măreția acestui acțiuni. Măreția acestei acțiuni este că s-au expus și au expus toată corupția,  toată mizeria a ieșit la suprafață.

Este ceva care nu aș fi crezut că îl voi putea trăi și de fapt tot poporul român, pentru că așa am ajuns atâția în piața aceasta astăzi, pentru că știm ce înseamnă acuma(sic!) statul paralel.

Păi nouă judecători au acționat pentru 9 milioane(n.r. de români)”.

CITEȘTE ȘI:

LIVE UPDATE Protest de AMPLOARE în București / Simion: Estimăm 300.000 de oameni. Numărați-ne! / Georgescu: Și-au expus toată corupția și mizeria

Georgescu, despre disputa din Biroul Oval: „Sunt lucruri foarte GRELE care s-au
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli