Prima pagină » Știri » Când va avea loc a doua extragere a Loteriei bonurilor fiscale

Când va avea loc a doua extragere a Loteriei bonurilor fiscale

A doua extragere ocazională a Loteriei bonurilor fiscale va fi organizată duminică, pentru bonurile emise în perioada 29 martie - 31 mai, fondul de premiere, de un milion de lei, urmând să fie împărțit între cel mult 100 de câștigători.

Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, la ora 17.00, Loteria Română va organiza extragerea din urne a bilelor care vor desemna luna, ziua și valoarea bonurilor câștigătoare în prima etapă de selecție. După centralizarea bonurilor câștigătoare, va fi organizată cea de a doua extragere, determinarea celor 100 de bonuri câștigătoare.

Extragerea este publică și va putea fi transmisă, în direct, de către toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Romăne, arată Ministerul Finanțelor, într-un comunicat.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și al Loteriei.

Depunerea cererilor de revendicare se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câștigător, alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura Agenției Naționale de Administrare Fiscală, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.

Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii precum și numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care se inscrie un număr unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparentei, lista cu numerele unice de înregistrare al bonurilor care au făcut obiectul cererilor de revendicare, va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF.

În situația în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1.000.000 lei este împărțit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticității bonurilor câștigătoare. Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depășirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câștigători.

În cazul realizării celei de a doua etape de selecție în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Extragerea va fi efectuată cu urnele Loteriei, într-o nouă extragere televizată, care va fi anunțată ulterior. Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câștigător și, totodată, baza de referință la care se aplică crescător un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câștigător. Dacă în urma aplicării acestei proceduri de selecție se depășește numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câștigător din listă este dat de diferența dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referință și numărul unic maxim atribuit, continuând cu aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege. În procesul de aplicare al pasului, numerele selectate ca fiind câștigătoare sunt eliminate din listă.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câștigătoare, acestea vor fi centralizate și transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în „Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale” și verificarea autenticității bonurilor fiscale câștigătoare de către Direcția Generală Antifraudă Fiscală, prin direcțiile regionale antifraudă fiscală.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat la începutul lui mai că o soluție pentru ca premiile la Loteria bonurilor fiscale să fie mai valoroase este ca, pentru toate bonurile câștigătoare aferente unei zile, să fie selectați doar 100 de câștigători, astfel încât suma primită să fie substanțială, iar solicitarea bonului să fie stimulată.

Pentru prima loteria a bonurilor fiscale, organizată a doua zi de Paște, au fost depuse 18.215 de cereri de revendicare a premiului, cele mai multe în București, Cluj și Brașov, iar la polul opus s-au situat județele Giurgiu, Călărași și Ilfov, câștigul fiind de 54,9 lei dacă toate bonurile ar fi validate.

Permiul total, de un milion de lei, va fi împărțit egal la numărul câștigătorilor validați de către inspectorii fiscali. Lista câștigătorilor va fi publicată pe site-ul Ministerului Finanțelor, iar plata premiilor se va efecua în maxim 60 de zile de la încheierea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, respectiv până la 13 iulie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV: Ce știa procurorul cu 3 zile înainte de scandalul cu pistolul
Digi24
MAE rus atacă România după ce țara noastră a cumpărat Portul Giurgiulești din Republica Moldova
Cancan.ro
Ce a pățit un turist elvețian, cazat în pensiunea de 4 stele a lui Smiley și Radu Vâlcan, din Vama Veche: 'Jecmăneală totală!'
Prosport.ro
FOTO. Irina Deleanu, imagini incendiare: „Îmi place să fiu cât mai naturală”
Adevarul
De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului
Mediafax
SCANDAL monstru înainte de un zbor Anglia-SUA. Scenele din avion au devenit virale
Click
Horoscop marți, 11 august. Leii au o atitudine pozitivă, iar Balanțele își schimbă stilul de viață
Digi24
„Să le ia organismul din ei”. Cum explică mama unuia dintre tinerii care au atacat ambulanța agresiunea revoltătoare a acestora
Cancan.ro
Anca și-a părăsit soțul după Survivor! Gesturile lui DOC față de colegele din junglă au detonat relația de acasă!
Ce se întâmplă doctore
Alina Pușcău, mărturisire sfâșietoare înainte de operație. A fost diagnosticată cu cancer la sân în metastază: „Este singurul tratament care o să mă ajute să îmi salvez viața”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Un producător din CHINA urcă rapid în clasamentul auto din România. Despre cine este vorba?
Descopera.ro
Cercetătorii au creat câini la care oamenii să nu fie alergici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe: – Nu pot face dragoste!
Descopera.ro
Anatomia fără bisturiu. Pot „cadavrele digitale” să înlocuiască disecția clasică?