Prima pagină » Video » Mircea Diaconu a explicat la podcastul ALTCEVA care e relația sa cu Dumnezeu: „Mă duc la anumite biserici, unde am simțit niște lucruri, în altele nu”

Mircea Diaconu a explicat la podcastul ALTCEVA care e relația sa cu Dumnezeu: „Mă duc la anumite biserici, unde am simțit niște lucruri, în altele nu”

Marian Popescu
Actorul Mircea Diaconu, când a fost invitatul lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA

În ediția de sâmbătă, 27 ianuarie, Adrian Artene l-a invitat în cadrul podcastului „ALTCEVA” pe celebrul actor Mircea Diaconu. Iar, la un moment dat, s-a ajuns și la relația cu Divinitatea.

„Mai vorbiți cu Dumnezeu? Ce îi cereți?, l-a întrebat realizatorul podcastului.

„Eu nu-I cer! Uitați, mă supără oamenii ăștia care se duc și Îi cer lui Dumnezeu ceva? Păi ce… te duci la magazin? Nu e vorba despre asta! Tu te rogi la El să te protejeze, să te înțeleagă. (…) Mă duc că am un interes… să-mi treacă nu știu ce boală sau să-mi intre copilul la facultate sau să nu mă părăsească amantul. Păi vă dați seama la ce nivel s-a ajuns? Nu, nicidecum. Vă mai zic un singur lucru, care desparte apele. Mama… era copil, că ne povestea, a întrebat-o pe mama ei, care era preoteasă… «Ce să fac eu în viață ca să fiu fericită?» Și ea i-a zis… «Mămică, să fii plăcută lui Dumnezeu!». Deci asta e treaba noastră… să fim, să trăim, fiind plăcuți lui Dumnezeu și nu în frica lui Dumnezeu. Încearcă să intri în relația asta. E cea corectă. (…) În continuare încerc să trăiesc așa încât să fiu plăcut lui Dumnezeu. Nu e ceva spectaculos, nu e ceva ieșit din comun. Nu număr mătănile, de niciun fel, și nici nu mă duc neapărat la biserică tot timpul sau sau mă duc la anumite biserici, unde am simțit niște lucruri, în altele nu simt nimic. Dacă nu simt, nu stau. Sunt niște locuri unde am simțit, pur și simplu…”, a explicat celebrul actor, la podcastul ALTCEVA.

Mircea Diaconu, invitat la podcastul ALTCEVA

A fost ministru al Culturii, profesor universitar, director al unuia dintre cele mai prestigioase teatre din România și, dincolo de orice, unul dintre cei mai iubiți actori români.

Mircea Diaconu a vorbit, la @AltcevacuAdrianArtene, despre cultură, politică, istorie, copilărie și încercările vieții, dar evocă și amintiri din spatele scenei.

Actorul a făcut declarații în premieră despre candidatura la Președinția României, despre satul natal, pe care nu l-a părăsit niciodată, și locurile în care l-a purtat destinul.

Însă, indiferent de greutățile sau încercările vieții, Mircea Diaconu a păstrat în suflet permanent „definiția fericirii”, pe care-a învățat-o de la bunica sa, preoteasă: „Să fii plăcut lui Dumnezeu, asta e treaba noastră…”.

Podcastul integral poate fi urmărit aici:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
Ludovic Orban, despre Luca Niculescu: „Este premierul nimănui, scos de Nicușor Dan ca un iepure din bagheta magică”
Cancan.ro
ndă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Doliu în lumea medicală din România. A murit Oana Ciobanu, una dintre vocile importante din timpul pandemiei
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Medic estetician, ucis în plină zi în cabinetul său. Dr. Alexander nu a mai putut fi salvat
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!