Prima pagină » Actualitate » Ciprian Ciucu spune că își va asuma cele mai importante reforme structurale ale primăriei din ultimii 35 de ani

Ciprian Ciucu spune că își va asuma cele mai importante reforme structurale ale primăriei din ultimii 35 de ani

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat, la Antena 3 CNN, că va implementa reforme structurale majore în cadrul primăriei, remarcând că aceasta va fi una dintre cele mai semnificative schimbări din ultimele trei decenii. Începutul acestora constă în desființarea unor autorități și instituții care, în opinia sa, nu aduc un beneficiu real comunității.

Desființarea instituțiilor și restructurări pe cale de a fi implementate

Nu mă plâng. Eu îmi voi asuma cele mai importante reforme structurale ale acestei primării de 35 de ani. Cele mai importante mi le voi asuma. Evident, nu voi avea nevoie decât de consiliul general ca să fie cu mine și să le voteze. Adică vor fi restructurări. E probabil să crească și prețul la abonamentele și biletele STB. O să-mi iau înjurături pe tema aceasta. Vom începe colectarea pe parcări. Vor fi restructurări. (…) Eu o să fac tot ce ține de mine și nu o să stau cu mâna întinsă la guvern”, a spus Ciprian Ciucu într-o emisiune de la Antena 3 CNN.

În continuare, primarul a subliniat că s-a concentrat pe găsirea resurselor necesare și că nu va sta pasiv în fața dificultăților financiare. „Eu o să atrag bani pentru proiectele importante ale municipalității, de la risc seismic până la construcția de spitale, pentru că vrem să facem lucruri foarte importante în București, proiecte de regenerare urbană. Deci nu o să stau doar să aștept de la guvern și nu sunt o victimă. Numai că sunt forțat și este datoria mea să spun oamenilor adevărul. Despre asta este vorba. Adică tot ceea ce fac eu și tot ce pot face, pentru că deja m-am evaluat inclusiv de structurări și comasare, pot să anunț acum că pun pe masa Consiliului General desființarea deja a patru instituții (…)”, a completat Ciucu.

Printre instituțiile care vor fi desființate se numără cele cu costuri mari de operare, dar fără impact real asupra comunității. „Sunt niște instituții, așa zis culturale sau sociale, care produc foarte multe datorii din faptul că au sediile închiriate, au diferite consumabile, nu produc ceva în mod real. Centrul pentru seniori, de exemplu, este unul dintre ele. Acest centru pentru seniori trebuie să existe la nivel de sectoare, cum și Sectorul 6 de DGASPC, o grămadă, dar și alte sectoare, deci dublăm cumva. (…) Centrul pentru tineret, pentru că la un moment dat proiectul acesta a fost despărțit pentru a face locul anumitor persoane. Nu are nicio funcționalitate, dublează activitatea, se va închide. Centrul cultural Lumina va fi absorbit de către ARCUB, care de asemenea produce costuri fără să aibă un impact semnificativ. Și voi continua, aici este doar începutul”, a mai precizat primarul.

Este Ilie Bolojan dictator? Cum a răspuns Ciprian Ciucu

Totuși, mulți alți colegi au luat cuvântul public împotriva partidului și nu au avut niciun fel de problemă. Cum să fie dictator? Este exact opusul.

(n.r. Dacă i-a reproșat Bolojan lui Manda că l-a făcut lăutar) Nici măcar. Este vorba despre o diferență de personalitate, de anvergură intelectuală. Poate să spună ce vrea. Câți nu o fac?”, a declarat Ciucu.


AUTORUL RECOMANDĂ

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Inteligența artificială dă peste cap astronomia. Peste 100 de planete descoperite în datele NASA
Digi24
Putin pierde teritorii în Ucraina, pentru prima dată în ultimii doi ani. Cât au recucerit forțele Kievului (analiză ISW)
Cancan.ro
Cum arată bărbatul din staff-ul lui Ilie Bolojan, devenit viral pe TikTok? A atras toate privirile
Prosport.ro
Diana Munteanu a ajuns vedetă la bulgari după ce a vorbit despre milionarul celebru, cu 20 de ani mai tânăr ca ea: „E înnebunită după el”
Adevarul
„Georgescu de Birmingham”. Povestea românului favorit la alegerile locale din al doilea mare oraş din Marea Britanie
Mediafax
A fost desemnată cea mai bună plajă din lume în 2026. Unde se află
Click
Stațiunea din Grecia care a fost desemnată cea mai ieftină destinație de plajă din Europa în 2026. Pe ce insulă se află și cât costă cazarea pe noapte
Digi24
Iranul a informat oficialii europeni cu privire la planurile de pace. Răspunsul dat de ministrul italian de Externe
Cancan.ro
Doliu URIAȘ! A murit actrița pe care o vedeai mereu la Pro TV
Ce se întâmplă doctore
A cheltuit 100.000 de dolari pentru a arăta mai tânără, iar acum i-a „picat” fața! Cum arată vedeta acum?
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Primii roboți de poliție umanoizi au ieșit să patruleze pe străzile din China. Reacția oamenilor când i-au văzut
Descopera.ro
O structură gigantică, ascunsă chiar în spatele Căii Lactee. Ce au găsit astronomii aici?
Râzi cu lacrimi
Banc cu femei. – Cât să vă bag? – Toatăăă!
Descopera.ro
De ce curentul în România este aproape gratis la prânz și de 10 ori mai scump seara?