Prima pagină » Știri politice » Cosmin Corendea (AUR), despre prezența parlamentarilor partidului la PROTESTUL din fața BEC: Dacă au fost, au participat în capacitate personală

Cosmin Corendea (AUR), despre prezența parlamentarilor partidului la PROTESTUL din fața BEC: Dacă au fost, au participat în capacitate personală

Alexandru TudorOlga Borșcevschi

Deputatul AUR Cosmin Corendea, vicepreședintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților, a declarat luni, în exclusivitate pentru Gândul, că partidul său nu a avut nicio implicare în protestul de duminică seara, care a escaladat în violențe.

Întrebat de reporterul Gândul despre prezența unor parlamentari AUR la manifestație, Cosmin Corendea a afirmat că nu deține informații în acest sens, însă, în cazul în care au existat membri ai partidului în rândul protestatarilor, aceștia au participat în calitate personală.

„Orice cetățean are dreptul de a protesta, iar orice cetățean care a fost ieri prezent aici a venit în calitate proprie. AUR nu a coordonat, nu a instigat, nu a avut nimic de-a face cu protestul de ieri, cel pașnic, care, la un moment dat, a devenit violent. Însă toți oamenii care au fost prezenți aseară – și dacă au fost oameni de la AUR, nu știu, dar dacă au fost, au fost prezenți în capacitate personală”, a declarat Cosmin Corendea.

„Frustrarea românilor este prea mare pentru a fi controlată politic”

Deputatul AUR a subliniat că nemulțumirea românilor față de situația actuală este în creștere, iar protestele reprezintă o reacție firească.

„Frustrarea la care au ajuns românii este prea mare ca un ordin, de exemplu, de partid, să li se poată interzice sau să li se poată impune să se gândească să nu participe la un protest, dacă în suflet, dacă inima lor le-o cere altfel. Este foarte simplu: oamenii care au fost prezenți aseară, cum au fost prezenți la mitingurile noastre din ianuarie și din martie, au venit din convingere, nu au venit mânați de vreun țel politic subsidiar”, a mai spus el.

Parlamentarul a menționat că îngrijorările privind situația din România nu sunt exprimate doar de cetățeni, ci și de parteneri internaționali, făcând referire la administrația Trump.

„Toți oamenii care au venit au venit din convingerea că ceea ce se întâmplă în România nu este în regulă. Nu suntem singurii care o spun. Avem o administrație a unui partener strategic care o spune răspicat că ceea ce se întâmplă în România nu este în regulă. Spune Comisia de la Veneția că hotărârea din 6 decembrie nu a fost în regulă. Deci, nu suntem singurii care notăm acest lucru. Și totuși, suntem asociați cu tot felul de minciuni și aberații, de speculații politice care nu fac altceva decât să inducă în eroare publicul român”, a mai spus Cosmin Corendea.

CITEȘTE ȘI:

Bilanțul PROTESTULUI violent din Centrul Vechi al Capitalei. 13 jandarmi răniți și 11 dosare penale

Călin Georgescu, George Simion și Anamaria Gavrilă fac apel la unitate și manifestații pașnice: Urmați indicațiile și scăpăm din DICTATURĂ!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Teroare în Europa! Rețea de traficanți de droguri, implicată în crime, răpiri și atacuri cu grenade. Aproape 50 de arestări
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 ajunge în Canada. Cine este scriitoarea care a dat peste cap pronosticurile
Click
Victor Socaciu a murit cu zile? Primele declarații ale văduvei Brândușa Socaciu: „Lupta pentru adevăr abia acum începe!”
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ