Prima pagină » Video » Cristina Trăilă: „Cât PSD și PNL s-au aflat la guvernare în armonie, s-a văzut scorul de la europarlamentare. Dezbinarea a întărit zona de extremă”

Cristina Trăilă: „Cât PSD și PNL s-au aflat la guvernare în armonie, s-a văzut scorul de la europarlamentare. Dezbinarea a întărit zona de extremă”

Ruxandra Radulescu

Cristina Trăilă a explicat cum sfârșitul coaliției PSD-PNL a contribuit la scindarea electoratului în două direcții politice radicale. 

„Atât timp cât PSD și PNL s-au aflat la guvernare într-o armonie relativă, s-a văzut scorul de la europarlamentare, PNL-PSD, în acea alianță, nu a avut un scor mic. Lucrurile s-au radicalizat în vară. Nu intru în aceste detalii pe pentru că, nu am fost de acord cu această strategie de ieșire din stabilitatea pe care o creasem, și lucrul acesta a provocat și mai mult zona aceasta de extremă care ea exista, dar exista așa, într-un soi gălăgios, la nivelul Parlamentului, manifestându-se mai degrabă prin live-uri, care prindeau doar la o parte a populației, dar nu ajungând la un nivel atât de crescut.”, a precizat Trăilă.

Cristina Trăilă: „După 35 de ani de la Revoluție este nevoie de o reformă a clasei politice”

„Ce se întâmplă cu această coaliție în momentul de față, formată din patru partide? S-ar putea să fie bine, s-ar putea să fie rău, dar dacă partidele sunt suficient de mature să realizeze că, după 35 de ani de la Revoluție, chiar e nevoie de o reală reformă, nu doar a statului, dar și a clasei politice, și că acest guvern, care va fi livrat către cetățeni, va conține în mod real, pe de o parte, oameni competenți și nu va fi atât de stufos cum au fost guvernele de până acum, cred că mesajul va fi în primul rând unul clar către societate, iar existența a patru partide înăuntrul acestei coaliții, să știți că nu este un lucru rău.”, a mai adăugat Cristina Trăilă.

Cristina Trăilă: „Fiecare partid ar trebui să-și asume această palmă dată de către electorat”

„Să fim serioși și să ne asumăm acest lucru, pentru că e un moment în care fiecare partid ar trebui să-și asume această palmă dată de către electorat, indiferent cum a fost ea manipulată sau nemanipulată această campanie electorală. A existat o palmă pe care a electorat-o ne-a dat-o. Și atunci, dacă în mod conștient, după 35 de ani, ne aliniem aceste partide democratice și dăm un semnal către știu că pari parlamentare.”, a conchis parlamentara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Alegeri anticipate, în mâna lui Nicușor Dan! Toate criteriile sunt îndeplinite. Ce poate face el
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
EXPLICATIV. Guvernul Mureșan a picat! Ce urmează acum și ce variante are Nicușor Dan
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!