Prima pagină » Sănătate » Cum se simte primul bebeluș din România căruia i s-au implantat celule stem

Cum se simte primul bebeluș din România căruia i s-au implantat celule stem

Primul bebeluș din România căruia i-au fost implantate celule stem la doar șapte luni, deoarece suferea, alături de fratele său geamăn, de cea mai severă formă de imunodeficiență congenitală, se simte bine, medicii din Timișoara considerând transplantul un succes.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Asociația „Dăruiește Viață”, în urmă cu peste cinci luni, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde funcționează un centru de excelență în tratarea leucemiilor și a altor tipuri de cancer din România, a avut loc primul transplant de celule stem unui bebeluș de doar șapte luni, premiera constând în vârsta precoce a pacientului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Gemenii Robert și Bogdan s-au născut în luna martie 2014, aparent perfect sănătoși. La câteva luni, ambii băieți au început să se simtă rău. Inițial, părinții au crezut că este vorba despre o boală a copilăriei, dar, pentru că starea lor nu se îmbunătățea, s-au dus cu ei la Spitalul de Copii din Timișoara. Aici medicii au constatat că sistemul lor imunitar era aproape de zero din cauza unei boli genetice, extrem de grave: amândoi sufereau de cea mai severă formă de imunodeficiență congenitală”, se arată în comunicat.

Medicii au decis că gemenii au nevoie de un transplant de celule stem în două-trei luni, altfel nu există șanse de supraviețuire.

„Medicii mi-au spus de la început că șansele de supraviețuire sunt minime. Transplantul s-a putut face la Spitalul de Urgență pentru Copii «Louis Țurcanu», acolo unde mă internasem cu cei mici. Existau camere sterile, așa că riscul de infecții era redus. Transplantul s-a făcut de la un donator german, pentru că fratele mai mare al gemenilor, în vârstă de șase ani, nu era compatibil”, a povestit mama copiilor.

Bogdan, unul dintre gemeni, a pierdut lupta cu viața la două luni după transplant, însă Robert, fratele său, a fost mai puternic și la mai bine de cinci luni de la transplant, împreună cu părinții și fratele mai mare, se bucură acum de viață.

„Spre deosebire de ceilalți copii de vârsta lui, momentan, Robert nu poate ieși la joacă în parc și nu îi sunt permise vizitele persoanelor din afară. Cu toate acestea, este un copil foarte activ și vessel”, se mai arată în comunicat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
Vârsta de pensionare crește pentru femei din iulie 2026. Cum se stabilește data exactă și cine este vizat. Anexa completă
Cancan.ro
AMENDĂ de 495 lei pentru toți șoferii care fac această manevră pe șoselele din România, în 2026
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Lidia Buble, imagini spectaculoase din vacanță în Grecia. Apariția seducătoare care a atras atenția fanilor: „Rar mi-a dat să văd așa ceva…”
Digi24
Avertisment în NATO: Rusia pregătește provocări militare în state din estul Europei. Ce țări sunt vizate (The Guardian)
Cancan.ro
BREAKING! Pericol la Marea Neagră: s-a emis Ro-ALERT
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Raport UNICEF: jumătate dintre copiii lumii sunt expuși simultan la cel puțin trei amenințări climatice