Prima pagină » Știri politice » DELIR POLITIC și instigare la violență la un festival de Sărbători la Suceava. „Urşii de la Rotunda”: „Pregătiţi topoarele, pregătiţi şi furcile!”

DELIR POLITIC și instigare la violență la un festival de Sărbători la Suceava. „Urşii de la Rotunda”: „Pregătiţi topoarele, pregătiţi şi furcile!”

Rene Pârșan

„Urşii de la Rotunda”, un grup de colindători, au transformat spectacolul pe care au fost invitaţi să îl susţină în cadrul unui festival dedicat tradiţiilor de Crăciun în discurs politic şi îndemnuri la violenţă. „Pregătiţi topoarele, pregătiţi şi furcile”, a spus pe scenă unul dintre urători, exprimându-şi susţinerea faţă de Călin Georgescu şi spunând că „Suntem nevoiţi să facem revoluţie!”. Gheorghe Şoldan, preşedintele CJ Suceava, organizatorul evenimentului a declarat că e s-a întâmplat pe scenă a fost un manifest politic. „Ei au fost plătiţi, au fost contractaţi să vină acolo, sa creeze un moment frumos de urături si ne-am trezit cu astfel de mesaje”.

Totul s-a întâmplat în inima orașului Suceava, la un festival de sărbători, iar în public erau sute de oameni. Delirul artiștilor nu s-a oprit aici, aceștia au avut urări și pentru președintele rus Vladimir Putin.

Preşedintele CJ Suceava: „Au fost plătiţi, au fost contractaţi să vină acolo, sa creeze un moment frumos de urături”

Ce s-a întâmplat pe scenă a fost un manifest politic. E clar că în momentul în care oamenii au început să pronunţe că îl iubesc pe Putin e regretabil. Într-un fel au dreptate că i-au tăiat microfonul că nu ştim unde duc astfel de lucruri. Ei au fost plătiţi, au fost contractaţi să vină acolo, sa creeze un moment frumos de urături si ne-am trezit cu astfel de mesaje” a declarat Gheorghe Şoldan, preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, conform Digi24.

Fiecare trupă care a venit la festival a primit din bugetul public aproximativ 1.000 de lei, a precizat Șoldan

Urșii, cenzurați pentru delict de opinie

Ulterior evenimentului, Liderul AUR George Simion a redistribuit un clip cu uraturile Urșilor de la Rotunda, acuzând că aceştia au fost cenzuraţi.

”Urşii de la Rotunda! cenzuraţi la Suceava pentru că spun adevărul”, a scris Simion pe Facebook.

Urări revoluționare

„Veniţi, fraţilor, acasă că avem o ţară frumoasă şi pregătiţi topoarele, pregătiţi şi furcile. Suntem nevoiţi să facem revoluţie! Constituţia a fost încălcată de un domn cu costum şi cu cravată ce a jurat credinţă până la moarte.
Că turul doi l-a anulat. De Călin Georgescu s-a speriat. S-a speriat atât de tare că au furat multe milioane. Şi caută şi ei o portiţă de scăpare să nu ajungă soarta şui Ceauşescu, frăţioare, a spus, în cadrul momentului artistic pe care trebuia să îl susţină, liderul „Urşilor de la Rotunda”.

Putin, omagiat tradițional la Suceava

Liderul urșilor a continuat prin a-l elogia pe Vladimir Putin şi prin a face trimiteri la Klaus Iohannis şi la Diana Şoşoacă:
„V-aş mai spune de război, dar mi-e că bag frica-n voi/ Domnul Putin ne iubeşte, el pe Ucraina o loveşte/ Cu bombe şi cu trancane, ca să nu-i sperie de foame/ Dar Zelenski, fiind bandit, în România o venit, cu Iohannis o vorbit/ Şi a pus ţara la cale cu tancuri americane şi drone de apărare/Şi au pretenţii, frăţioare, să mergem noi la înaintare/Cu diaspora-mpreună să fim o forţă nebună/ Că Iohannis, fiind nemţoi, s-a cam săturat de noi şi ne bagă în război/Dar cum noi nu ştim nimic, că Şoşoacă a vorbit/ Aşteptăm, măi frăţioare, de Paşti o minune mare, să nu vină încorporare”, a încheiat căpeteniea urătorilor înainte de a fi oprit de organizatori.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ