Prima pagină » Știri externe » Discursul lui Donald Trump după caucusul din Iowa

Discursul lui Donald Trump după caucusul din Iowa

Urmărește mai jos discursul lui Donald Trump după caucusul din Iowa:

Senatorul Ted Cruz din Texas a obținut o victorie în caucasurile republicane din Iowa, în primul scrutin pentru obținerea învestiturii partidului său în vederea alegerilor prezidențiale din Statele Unite, relatează BBC News online.

„Această (luni) seara reprezintă o victorie pentru conservatorii curajoși”, a declarat el în aplauzele asistenței, criticând dur Washingtonul, grupurile de lobby și presa.

Cruz a obținut 28% din voturile republicanilor, înfrângându-și rivalul, pe fostul favorit Donald Trump, dar și pe Marco Rubio.

Numărarea voturilor în tabăra democrată continua, iar unele publicații americane au anunțat deja „egalitate”.

După numărarea a 95% din voturi, favorita Hillary Clinton și „democratul socialist” cum își spune senatorul din Vermont Bernie Sanders, în vârstă de 74 de ani, erau la o distanță de mai puțin de un procent.

Clinton s-a adresat susținătorilor ei, dar fără să revendice în mod explicit o victorie.

Sanders, care a vorbit la scurt timp după aceea, a declarat că „rezultatele sunt necunescute încă, dar se pare că suntem la egalitate”.

Tabăra republicană a fost scutită de o asemnea ambiguitate. Cruz a obținut o victorie triumfală, după lunile pe care le-a petrecut străbătând statul pentru a-i mobiliza pe conservatorii și liderii evanghelici influenți care-l susțin.

Senatorul în vârstă de 45 de ani, considerat un adevărat „ghimpe” în coasta partidului său, își savura victoria pe muzică country, la mitingul său de la Des Moines.

„Iowa a transmis mesajul că nominalizatul republican și viitorul președinte al Statelor Unite nu va fi ales de către presă, nu va fi ales de către establishmentul de la Washington”, a declarat el.

„Această (marți) seara reprezintă o victorie pentru conservatorii curajoși din întregul (stat) Iowa și din toată această națiune măreață”, a adăugat el.

Trump l-a felicitat pe senatorul din Texas și a spus că este „onorat” de poziția secundă.

Rubio, care a luptat să câștige teren în ultimele luni, a obținut un rezultat cu mult mai bun decât se aștepta, și s-a clasat al treilea – cu doar un punct procentual în urma lui Trup.
Între timp, doi candidați părăsesc cursa.

Surse apropiate democratului Martin O’Malley, un fost guvernator al statului Maryland, au declarat pentru BBC că acesta își va suspenda campania, iar în cursa democrată vor mai rămâne doar doi candidați.

În tabăra republicanilor, Mike Huckabee, un fost guvernator al statului Arkansas, a anunțat într-un mesaj postat pe Twitter că își va suspenda campania.

În Iowa este folosit un sistem electoral neobișnuit, numit „caucus”. Oamenii se adună în case private, școli și alte clădiri publici în tot statul.

Alegătorii democrați se împart în grupuri, în funcție de candidatul preferat, în timp ce caucusurile republicane seamănă mai degrabă cu un scrutin tradițional.

În următoarele luni, celelalte 49 de state și teritoriile americane vor vota candidatul partidului în alegerile prezidențiale.
Câte un singur candidat la președinție din partea fiecărui partid urmează să se contureze către vară.

În noiembrie, americanii își vor alege viitorul președinte. El sau ea va prelua funcția în ianuarie 2017.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
19 ani de la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu - Cronologia
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Dovada clară că Andreea Bălan a terminat-o cu Petrișor Ruge. Cu cine l-a schimbat, după ce nu l-a invitat nici la nuntă
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
România MAGA sau România europeană? Sfatul de la Oxford, după un an de mandat al lui Nicușor Dan: „Acest lucru trebuie prevenit”
Mediafax
Iranul înființează un nou organism pentru supravegherea Strâmtorii Ormuz
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mai e valabil permisul auto dacă îți schimbi buletinul? Regula din Codul Rutier 2026 care te poate costa mii de lei
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Telescopul Webb a descoperit una dintre primele galaxii ale Universului