Prima pagină » Actualitate » Dispar bancomatele, iar banii CASH vor fi mai greu de accesat. Ce schimbări pregătesc băncile

Dispar bancomatele, iar banii CASH vor fi mai greu de accesat. Ce schimbări pregătesc băncile

Dispar bancomatele ATM, iar banii cash vor fi mai greu de accesat. Băncile pregătesc marea transformare la care trebuie să se adapteze toată lumea. Principala motivație a băncilor este securitatea.

Foarte multe bănci au anunțat deja că vor renunța din ce în ce mai mult la bancomate, discutăm de bănci inclusiv din România, dar acesta este un plan la nivel european, astfel încât ATM-urile vor începe să dispară ușor-ușor, să diminueze practic ca număr și ca acoperire. Asta înseamnă că va fi un ATM la o distanță mai mare de oameni.

Tocmai de aceea, discutăm aici despre eliminarea banilor cash pentru că în această situație oamenii nu vor mai avea atât de accesibile aceste bancomate de unde să poată să scoată bani numerar. Pe de altă parte, motivele pentru care aceste bănci fac acest plan de reducere a bancomatelor sunt securiatatea, în primul rând.

Băncile spun că este un risc foarte mare, tot mai multe spargeri, tot mai multe probleme informatice odată cu atacurile cibernetice, de aceea vor să reducă aceste bancomate. Apoi, foarte multe tranzacții se duc spre online și au văzut faptul că nu mai are nevoie lumea atât de cash și de aceea ar trebui să se reducă numărul și vedem că acesta a scăzut drastic în ultimii ani, per total în România, s-a redus cu câteva mii de bancomate în toată țara, potrivit știrilor România TV.

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!