Prima pagină » Actualitate » Fritz, prins între Bolojan și Mureșan. Cum a trecut liderul USR, în mai puțin de cinci luni, de la „nu mai negociem niciun Guvern cu PSD” la „evident că discutăm, inclusiv cu PSD”

Fritz, prins între Bolojan și Mureșan. Cum a trecut liderul USR, în mai puțin de cinci luni, de la „nu mai negociem niciun Guvern cu PSD” la „evident că discutăm, inclusiv cu PSD”

După 135 de zile de criză politică, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al României. Numele său a fost propus de aripa liberalilor conduși de premierul demis Ilie Bolojan, împreună de cei din USR. La finalul lunii aprilie, înainte ca PSD și AUR să ințieze moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan și, implicit, la declanșarea crizei politice, liderul USR, Dominic Fritz, declara că „dacă PSD votează moțiunea de cenzură, atunci partidul său nu va mai negocia alt Guvern cu PSD”. Aproape cinci luni mai târziu, în contextul în care Mureșan are nevoie de 233 de voturi în Parlament pentru a fi premier – scenariu care este imposibil fără susținere din partea PSD sau a partidelor din polul suveranist – același Dominic Fritz afirmă că „evident că există deschidere pentru discuții, inclusiv cu PSD”.

Sondaj Gândul


Crezi că Guvernul Siegfried Mureșan va trece de votul Parlamentului?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Ce spunea Dominic Fritz înainte ca PSD să se alieze cu AUR pentru a-l demite pe Ilie Bolojan din funcția de premier

Pe 27 aprilie 2026, liderul USR afirmă că partidul său a luat o decizie clară, pe care o va respecta fără echivoc. La acea vreme, Dominic Fritz declara că „PSD nu poate să țină o majoritate cu extremiștii în buzunar, pe care să o scoată oricând nu le convine o reformă, dar să pretindă că vrea să facă parte din Guvern pro-european”.

USR a luat o decizie clară și va rămâne consecvent cu această decizie. Dacă PSD votează o moțiune de cenzură, împreună cu AUR, atunci nu vom mai putea negocia alt Guvern cu acest PSD. Și asta nu din orgolii sau nu pentru că am fi bosumflați, ci pentru că PSD nu poate să țină o majoritate cu extremiștii în buzunar, pe care o scot oricând nu le convine o reformă și, în același timp, să pretindă să facă parte dintr-un Guvern pro-european. Aceste două lucruri nu sunt posibile în același timp”, spunea Dominic Fritz cu câteva zile înainte ca Ilie Bolojan să fie demis.

Dominic Fritz | Sursa foto: Mediafax

Cum a trecut Dominic Fritz de la „nu mai negociem cu PSD” la „evident că discutăm, inclusiv cu PSD”

La o zi după desemnarea făcută de Nicușor Dan la Cotroceni, urmată de anunțul de confirmare făcut de Siegfried Mureșan într-o postare pe Facebook, europarlamentarul s-a întâlnit cu Ilie Bolojan (PNL), Dominic Fritz (USR) și Tanczos Barna (UDMR).

Ulterior, în timpul conferinței de presă, liderul USR a explicat că partidul său este dispus să stea la discuții cu PSD – partidul despre care, în urmă cu aproape cinci luni, afirma că este exclus de la masa de negociere pentru formarea unui nou Guvern.

Dacă există un Guvern coerent și unit, chiar dacă este minoritar, atunci țara asta va merge mult mai bine. Vom lucra, alături de Siegfried Mureșan, la definirea acestei viziuni. Evident că vom fi deschiși, în următoarele zile, pentru discuții, inclusiv cu PSD, în ce condiții ar putea să susțină acest Guvern de viziune pozitivă pentru România”, a afirmat Dominic Fritz pe 18 septembrie 2026.

Tanczos Barna (UDMR), Siegfried Mureșan (PNL), Ilie Bolojan (PNL), Dominic Fritz (USR) | Sursa foto: Facebook

Și Bolojan a dat semnalul de start al negocierilor cu PSD și „extremiștii” pentru obținerea unei majorități

Ilie Bolojan a anunțat joi, 17 septembrie, printr-o postare pe pagina personală de Facebook, că PNL „va începe imediat discuțiile politice pentru constituirea unei majorități” în vederea formării Guvernului lui Siegfried Mureșan.

Un astfel de scenariu nu este matematic posibil fără susținere din partea deputaților și senatorilor PSD sau a celor din polul suveranist, la votul de învestire din Parlament. Cu alte cuvinte, Bolojan a fost primul care a anunțat startul negocierilor cu partidele care, la începutul lunii mai, au dat jos Guvernul său.

Ilie Bolojan (PNL) și Sorin Grindeanu (PSD) | Sursa foto: Mediafax

De câte voturi are nevoie Siegfried în Parlament pentru a fi următorul premier al României

Articolul 103 din Constituția României menționează că, după ce a fost desemnat de președinte pentru funcția de prim-ministru, noul candidat are datoria de a cere, în termen de 10 zile, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.

Ulterior, în ședință comună a celor două camere, Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor.

În prezent, Parlamentul României are 330 de deputați și 134 de senatori, ceea ce înseamnă că noul prim-ministru va avea nevoie de 233 de voturi pozitive pentru a prelua funcția din care a fost demis Ilie Bolojan la începutul lunii mai.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan | Sursa foto: Mediafax

Cum face rost Siegfried Mureșan de 233 de voturi pentru a-și putea forma Guvernul

La momentul actual, structura Parlamentului din România se prezintă în felul următor:

  • PSD: 126 de parlamentari – 91 deputați, 35 senatori
  • AUR: 92 de parlamentari – 62 deputați, 30 senatori
  • PNL: 80 de parlamentari – 54 deputați, 26 senatori
  • USR: 58 de parlamentari – 40 deputați, 18 senatori
  • UDMR: 31 de parlamentari – 21 deputați, 10 senatori
  • UPR: 17 parlamentari – toți deputați
  • Minorități: 17 parlamentari – toți deputați
  • SOS: 13 parlamentari – toți deputați
  • PACE: parlamentari – toți senatori
  • Neafiliați: 23 de parlamentari – 15 deputați, 8 senatori
  • TOTAL: 464 de parlamentari – 330 deputați, 134 senatori

Pe lângă USR și aripa din PNL condusă de Ilie Bolojan, Siegfried Mureșan a mai primit și confirmarea susținerii din partea UDMR la votul de învestitură. Kelemen Hunor a anunțat că partidul său va fi „partener în acest demers”.

Siegfried Mureșan | Sursa foto: Mediafax

De aceea, când va ajunge la votul Parlamentului, Siegfried Mureșan ar putea primi, în scenariul realist, următoarele voturi din partea grupurilor parlamentare, pentru a-și asigura minimul necesar:

  • PSD: 0 voturi
  • AUR: 0 voturi
  • PNL: 80 de voturi – 100% din numărul grupului de parlamentari
  • USR: 58 de voturi – 100% din numărul grupului de parlamentari
  • UDMR: 31 de voturi – 100% din numărul grupului de parlamentari
  • UPR: 0 voturi
  • Minorități: 17 voturi – 100% din numărul grupului de parlamentari
  • SOS: 0 voturi
  • PACE: 0 voturi
  • Neafiliați: 12 voturi – 50% din numărul grupului de parlamentari
  • TOTAL: 198 de voturi – mai puțin de jumătate din numărul total al parlamentarilor

Practic, fără susținere din partea deputaților și senatorilor PSD sau fără să primească sprijin din partea polului suveranist, Siegfried Mureșan are o misiune imposibilă de fi următorul prim-ministru al României.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
CNN: „Aproape a declanșat un război între SUA și China”. Un raport fals generat de AI
Digi24
VIDEO. Imagini hilare cu fiul dictatorului Kadîrov. Moștenitorul Ceceniei nu a putut citi corect niciun cuvânt într-o propoziție
Cancan.ro
Cine a plătit înmormântarea de 10.000 de euro a Mădălinei Apostol, de fapt. NIMENI nu se aștepta la asta!
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Generalul Bălăceanu spulberă o mare iluzie: „Războiul hibrid nu permite invocarea Articolului 5”. Soluția la îndemână
Mediafax
„Marele Râu Artificial”. Ce se afla sub nisipul deșertului Sahara
Click
Zina Dumitrescu a lăsat datorii de 17.000 de euro la azil. Marele ei regret: „Am stat ca boul în jug!”
Digi24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Cancan.ro
Prima sentință în cazul crimei din Cenei. Câți ani de închisoare a primit ucigașul lui Mario Berinde
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
O revistă din 1894, returnată la bibliotecă după mai bine de un secol
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!