Prima pagină » Știri politice » Dragoș Anastasiu: Îi încurajez pe antreprenori să nu mai facă contracte fictive, nici pentru îmbogățire, nici pentru supraviețuire. GATA!

Dragoș Anastasiu: Îi încurajez pe antreprenori să nu mai facă contracte fictive, nici pentru îmbogățire, nici pentru supraviețuire. GATA!

Dragoș Anastasiu spune că a fost o chestiune de criză majoră când a acceptat semnarea contractului. 

În România sunt aproximativ 1,8 milioane de firme active, potrivit Registrul Comerțului, iar 750.000 își prezintă bilanțul, fiind sub presiunea unor funcționari ANAF. Un corespondent l-a întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă mai multe firme ar fi încheiat contracte fictive.

„Ar fi o nenorocire dacă mai multe firme ar încheia contracte fictive. Eu nu mă scuz.  Nu am semnat eu contractul, dar l-am acceptat. Contextul a fost o chestiune de criză majoră.  Eu am declarat și găsiți pe internet.  Câte ture făceam în cimitir, în fața firmei mele, în perioada respectivă, căutând soluții”.

Dragoș Anastasiu spune că a recurs la acceptarea încheierii unui contract fictiv cu funcționara ANAF pentru că risca ca firma sa să intre în faliment. Însă, fostul vicepremier îi încurajează de acum, pe toți antreprenorii, să nu mai dea mită funcționarilor ANAF, nici pentru scopul de a supraviețui, nici pentru a se îmbogăți.

„Câte nopți nu am dormit, căutând soluții. De ce? Statul român îmi ținea banii. În acel moment am avut varianta că încă 6 luni să îmi țină banii, ceea ce însemna faliment  sau să fac așa ceva. Nu spun că am făcut bine. Asta a fost decizia la momentul respectiv. Nu sunt multe companii care încheie asemenea contracte. Nu știu de ce le încheie, pentru a supraviețui sau pentru a se îmbogăți. Nu este în regulă să încalce legea, nu încurajez pe nimeni să facă.  Nu e bine să facă nimeni asta. Invers trebuie să se întâmple. Eu cu mintea mea de acum, din păcate, nu aveam atunci mintea de acum, m-aș duce în secunda aia la ANAF și la DNA. Nu încurajez pe nimeni să o facă, nici să se facă pentru supraviețuire, nici pentru îmbogățire. Ambele lucruri sunt de neacceptat.  Îi încurajez pe antreprenori să nu mai facă asta. Le-am făcut, am făcut și eu, au făcut și mulți alții,  gata! ”

Anastasiu: „În toată această perioadă compania mea a plătit 75 de milioane de RONI impozite la stat”

„În perioada de timp în care au continuat aceste contracte, facturi neplătite, în toată perioada asta a fost zona de frică și supraviețuire. În toată această perioadă compania mea a plătit 75 de milioane de RONI impozite la stat. Nu a fost nicio secundă evaziune fiscală. Avem toate veniturile înregistrate, toate salariile plătite oficial, spre deosebire de foarte multe firme”, arată Anastasiu.

Vicepremierul Anastasiu: „Trei ani de zile compania mea a fost anchetată de poliția economică”

„Trei ani de zile compania mea a fost anchetată de poliția economică, cu suspiciunea de evaziune fiscală. S-a constatat la un control la graniță al câtorva autocare ale subantreprenorilor noștri că erau mai mulți pasageri decât bilete prezente. Au venit să verifice ultimii cinci ani, 500.000 de bilete, era un munte de cutii”, precizează el.

„Trei oameni au lucrat la Poliția Economică trei ani, timp în care rambursarea de TVA a companiei noastre a fost blocată, că așa era regula, și se adunaseră bani mulți, depășeam un milion de euro. Venise criza financiară. Pe autocarele noastre, jumătate din pasageri. Fiecare cursă era o pierdere, acum mergeam cu 25-30 de pasageri.

Situația companiei era absolut dezastruoasă, motiv pentru care am tot încercat să urgentăm finalizarea anchetei. După trei ani și ceva am fost chemat și mi s-a spus: Nu avem absolut nimic ce să vă reproșăm. Pe un sens aveți mult mai multe bilete decât avem noi evidențe, pe alt sens aveți ceva mai puține, dar per total aveți mult mai multe în înregistrări decât în acele evidențe de la Poliția de Frontieră, care oricum erau neopozabile justiției”, arată el.


Sursa Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIFAX FOTO

Autorul recomandă: Dragoș Anastasiu: Există șpăgi de supraviețuire, și altele de îmbogățire. În ’90 era cu plicul și geamantanul. Din 2000 – contracte de consultanță

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
A confirmat! AUR îl ia în calcul pe CĂLIN GEORGESCU pentru funcția de PREMIER
Digi24
Mesajul surprinzător al lui Friedrich Merz: „Nu le-aş recomanda copiilor mei să meargă în SUA, la studii sau la muncă”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
Pactul Bolojan-Orban: Planul secret pentru reîntregirea PNL și eliminarea influenței PSD
Mediafax
Favorita la câștigarea Eurovisionului ar putea influența retragerea Israelului din concurs
Click
Horoscop săptămâna 15-21 mai. Patru zodii trag lozul norocos și fac schimbări importante în viața lor
Digi24
Traian Băsescu spune cine este „liberalul 100%” pe care l-ar vedea în funcția de premier. „Nu-l pune nimeni sub semnul întrebării”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
De ce doi șoferi cu aceeași mașină plătesc RCA diferit? Cât costă asigurarea auto în 2026 și care sunt tarifele de referință
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Știința statului jos: ce funcții ale scaunului chiar contează pentru spate și concentrare (P)