Prima pagină » Economic » Dragoș Anastasiu: „Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA”

Dragoș Anastasiu: „Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA”

Dragoș Anastasiu

Vicepremierul Dragoș Anastasiu a declarat în emisiunea „Ai Aflat”, că în primă fază pachetul de măsuri fiscale nu conținea creșterea de TVA, însă în urma discuțiilor cu partenerii europeni s-a transmis că trebuie luate măsuri de reducere a deficitului. 

„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțatorii noștri, la cei care ne dau bani, adică la Comisia Europeană, cu un anumit pachet care nu conținea creștere de TVA.”, a declarat Dragoș Anastasiu.

Vicepremierul a mai menționat că în situația actuală țara noastră ar fi încheiat anul acesta cu un deficit de 10%.

„Ne-am dus la partenerii noștri, fără creșterea de TVA, ei spunându-ne: Noi am venit cu un pachet care nu conținea mărire de TVA și CASS mult mai puțin și așa mai departe. Și ei ne-au spus

Vicepremierul a făcut comparația cu situația când se cere un credit de la bancă: „Ca și cum te duci la bancă, vrei un credit de la bancă. Deci când te duci la bancă, banca se uită la tine ce venituri ai, ce cheltuieli ai, cum te comporți? „, a mai spus Anastasiu.

CITIȚI ȘI:

🚨 Dragoș Anastasiu – Ce are, în plan, Guvernul Bolojan! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
Culisele anulării cartonașului roșu primit de Folarin Balogun: Telefoane, avocați de la Casa Albă, lobby până în Elveția
Cancan.ro
Cât a plătit un turist român pentru un cartuș de țigări, într-un duty-free din Turcia. A crezut că este o eroare!
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
Victoraș Micula, smerit la o mănăstire din Oradea: „Am dus cu roaba bolovani. Munca m-a făcut să îmi schimb valorile”
Mediafax
Românii folosesc tot mai puține vouchere de vacanță. Scăderea descurajează turismul în țară
Click
Ce s-a întâmplat cu fața Iuliei Albu. A apărut cu bandaje la ochi și vânătăi. Explicația vedetei
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
Orașul din România în care șoferii sunt amendați cu 5.000 de lei dacă își lasă mașinile murdare pe domeniul public
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Oana Zăvoranu în anul 2000, pe când era toată naturală. Transformarea spectaculoasă a vedetei de-a lungul anilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când este cel mai bun moment să verifici presiunea în anvelope: la rece sau la cald?
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Astronomii ar fi surprins o galaxie timpurie chiar în timp ce se „stingea”