Prima pagină » Știri » Îngrijitorul personal al lui Nati Meir, găsit spânzurat în penitenciarul groazei. Deținutul a murit cu două zile înaintea lui Ciprian Pian

Îngrijitorul personal al lui Nati Meir, găsit spânzurat în penitenciarul groazei. Deținutul a murit cu două zile înaintea lui Ciprian Pian

Andrei Dumitrescu

Un deținut desemnat să-l îngrijească pe Nati Meir a fost găsit spânzurat, joia trecută, chiar în celula pe care o împărțea cu fostul candidat la președinție. Acesta a decedat cu numai două zile înainte ca deținutul Laurențiu Duduianu, zis Ciprian Pian, să moară în condiții suspecte, la numai 36 de ani.

Condamnat în România la 11 ani de detenție pentru șapte infracțiuni de înșelăciune, trafic de influență și luare de mită, Nati Meir a fost extrădat din Grecia la data de 27 decembrie 2024.

Cu această ocazie, reprezentanții Ministerului Justiției au promis omologilor greci că deținutul va avea condiții speciale, în așa fel încât starea lui de sănătate să nu fie pusă în pericol, mai ales că are o vârstă înaintată.

Ca urmare, Meir a primit, la început, un pat de spital, iar, în perioada de carantină, care s-a desfășurat la Penitenciarul Rahova, a stat singur în celulă.

Transferat la Jilava ca urmare a reducerii pedepsei, fostul deputat PRM și candidat la Președinția României la alegerile din 2009, Nati Meir ar fi fost închis din nou în condiții speciale, după ce ar fi primit o cameră doar pentru el și pentru un alt deținut, desemnat să-l îngrijească.

Surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor au precizat, în exclusivitate pentru Gândul, că la data de 5 iunie, cu puțin înainte de ora 07:00, îngrijitorul personal al fostului politician a fost găsit mort, spânzurat în baie.

Bărbatul era mort de patru ore

Sursele citate au afirmat că victima este Florian B., condamnat pentru furt calificat și înșelăciune. Medicii Institutului Național de Medicină Legală care au analizat cadavrul au fost de părere că deținutul a decedat cu aproximativ patru ore înainte să fie descoperit.

Două zile mai târziu, tot la Jilava, a murit, la vârsta de 36 de ani, Laurențiu Duduianu, zis Ciprian Pian. Cu toate că prezenta simptomele unui infarct, acesta nu a primit ajutor de specialitate decât atunci când a fost mult prea târziu.

Și în acest caz a fost deschis un dosar de moarte suspectă, iar polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu urmează să aprofundeze cercetările după finalizarea raportului medico-legal.


CITEȘTE ȘI:

Un deținut de la Penitenciarul Rahova, ÎNJUNGHIAT de mai multe ori de colegul de celulă. Victima a ajuns la spital / Sunt audieri și anchetă internă

Teroristul sirian Omar HAYSSAM are îngrijitor la pușcărie. Deținutul infirmier are o mulțime de avantaje

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Cum a fost răsfățată Simona Halep de ziua ei: „Arată bine”
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
(P) Banii de care ai nevoie, fără să renunți la nimic
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!