Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV | SURSE: „Planul” lui Nicolae Ciucă pentru Nicușor Dan: „Să îi spunem actualului primar ce vrem de la el. În funcție de realizări, vom decide în ce măsură îl mai sprijinim sau nu” (VIDEO)

EXCLUSIV | SURSE: „Planul” lui Nicolae Ciucă pentru Nicușor Dan: „Să îi spunem actualului primar ce vrem de la el. În funcție de realizări, vom decide în ce măsură îl mai sprijinim sau nu” (VIDEO)

Mara Răducanu

Tensiuni în ședința Biroului Permanent Național (BPN) al PNL de vineri, la o zi după eșecul aderării României la spațiul Schengen. Deși subiectul a stat la baza discuțiilor tensionate, o altă frământare a liberalilor – respectiv a preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă – ar fi fost, potrivit surselor Gândul, în prim-planul discuției. Mai exact, premierul Ciucă a punctat că PNL trebuie să îi dea primarului Capitalei sarcini cu termene de îndeplinire exacte, la finalul cărora se va decide dacă îl mai sprijină sau nu în Consiliul General. Replica edilului nu a întârziat să apară, acesta făcând pledoaria realizărilor din timpul mandatului său de primar al bucureștenilor. 

Nicolae Ciucă: „Nu cu cine sau în alianță cu ce partid vom câștiga Bucureștiul, ci pentru ce vom câștiga Bucureștiul

„Vă mărturisesc că nu înțeleg poziția PNL în București. Suntem la putere sau opoziție. La sectoare, în funcție de primari, comportamentul este derutant. Nu vom putea câștiga Bucureștiul, mergând doar pe ideea că trebuie să conducă. Trebuie să avem viziune.

Nu cu cine sau în alianță cu ce partid vom câștiga Bucureștiul, ci pentru ce vom câștiga Bucureștiul. Să îi spunem limpede primarului actulal ce vrem de la el. Până la sfârșitul lunii ianuarie să îi dăm un plan lui Nicușor Dan, sarcini cu termene de îndeplinire. În funcție de realizări, vom decide în ce măsură îl mai sprijinim sau nu în Consiliul General”, a punctat Nicolae Ciucă în ședința BPN al PNL de vineri, potrivit surselor Gândul.

Reacție Nicușor Dan: „Abia aşteaptă” o discuţie cu conducerea centrală a PNL

Replica primarului Capitalei a apărut rapid. Nicuşor Dan, a punctat, sâmbătă, că ”abia aşteaptă” o discuţie cu conducerea centrală a PNL, cu care vrea să vorbească despre cum se împarte bugetul între municipalitate şi primăriile de sector, potrivit informațiilor agerpres.ro.

Afirmaţiile vin în contextul în care preşedintele liberalilor, premierul Nicolae Ciucă, a declarat, vineri, că Organizaţia Bucureşti a PNL va trebui să gândească, până la sfârşitul lunii ianuarie, un plan în zece puncte cu termene de implementare în prima jumătate a anului viitor pentru primarul Nicuşor Dan, iar în funcţie de realizările acestuia se va decide dacă îl mai sprijină sau nu în Consiliul General.

„Vreau să discutăm despre Bucureşti cu conducerea centrală a PNL. Vreau să discutăm despre buget, vreau să discutăm despre cum se împarte bugetul între Primăria Capitalei şi primăriile de sector, vreau vorbim despre toate aceste subiecte şi abia aştept această discuţie. (…) Vreau să discutăm foarte serios ce facem cu oraşul ăsta”, a declarat primarul Capitalei.

Nicușor Dan își face pledoaria realizărilor

„Bineînţeles că am un plan în privinţa acestui oraş. De exemplu că am semnat 200 de milioane de euro pentru termie, de exemplu că dăm drumul la tramvaie, de exemplu că suntem în faza finală de achiziţie cu troleibuzele şi cu autobuzele electrice, de exemplu că am semnat atribuirea pentru semaforizare inteligentă. Toate acestea sunt realizări ale unui program cu care ne-am angajat şi cu care am venit în faţa cetăţenilor”, a explicat actualul edil al Bucureștiului.

Edilul Capitalei, (încă) un cec în alb de la PNL?

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, lider al PNL București,  spunea în luna noiembrie că liberalii i-au asigurat sprijinul politic lui Nicuşor Dan, deşi acesta s-ar fi „poziţionat vădit” împotriva lor. Acesta a punctat însă că primarul Capitalei  nu va avea „la nesfârşit un cec în alb” şi că va veni un moment când PNL îi va face „o evaluare”

„În acest moment, PNL îi asigură majoritatea în Consiliul Municipal. Asta nu înseamnă că domnul Nicușor Dan va avea la nesfârșit un cec în alb. Va veni un moment în care îi vom face o evaluare. Vom evalua și cum se raportează la PNL, pentru că noi am fost un partener de bună credință.

În campania noastră internă, domnia sa s-a poziționat vădit împotriva mea, dar am considerat că trebuie să continuăm să îi asigurăm sprijinul. Dar PNL București nu a primit aceeași considerație din partea domniei sale. Nu a fost suficient de atent să nu blocheze anumite proiecte pe care de exemplu primăria sectorului 6 le are”, a spus Ciprian Ciucu într-un interviu pentru Digi 24.

Mai mult, acesta l-a acuzat pe Nicușor Dan că „colaborează foarte mult cu o formațiune mică politică desprinsă din PNL mai mult decât cu PNL”, referindu-se la Forța Dreptei, partidul fondat de Ludovic Orban, cel care l-a impus, de altfel, pe Nicușor Dan candidat PNL la Primăria Capitalei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă la Kiev: cea mai importantă armă împotriva Rusiei a rămas fără muniție
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Cum s-a dat de gol ucigașul lui Tupac, la 22 de ani după asasinarea legendei hip-hop?
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodríguez au semnat un contract prenupțial. Ce se întâmplă cu averea lor în cazul unui divorț
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cine este tânăra din România care și-a făcut loc printre piloții Campionatului European de Raliuri
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
O gaură neagră a declanșat una dintre cele mai puternice explozii stelare observate vreodată