Prima pagină » Știri externe » Fed avertizează asupra RISCURILOR economice, pe fondul „incertitudinii” /Powell evocă „efectele” taxelor impuse de Trump

Fed avertizează asupra RISCURILOR economice, pe fondul „incertitudinii” /Powell evocă „efectele” taxelor impuse de Trump

Starea economiei Statelor Unite continuă să fie ”bună”, dar incertitudinea este puternică și apar riscuri de încetinire a activităților, pe fondul preocupărilor asociate taxelor comerciale impuse de președintele Donald Trump, afirmă Jerome Powell, președintele Rezervei Federale (Fed).

”Deși incertitudinea este mare și riscurile de scădere economică s-au accentuat, economia încă este într-o situație bună. Cele mai noi date indică o creștere economică solidă, o piață a muncii echilibrată și o inflație mai apropiată, dar încă peste obiectivul nostru de 2,0%. După câțiva ani de creștere economică solidă, mulți analiști au anticipat o încetinire a creșterii economice anul acesta. Datele preliminare ale PIB-ului vor fi prezentate spre sfârșitul acestei luni, dar datele brute par a indica o perspectivă mai lentă, dar solidă a creșterii economice”, a afirmat Jerome Powell, într-un discurs rostit în Arlington, Virginia.

Președintele Rezervei Federale (Fed), instituția bancară centrală din SUA, a avertizat că noile politici federale, mai ales taxele comerciale aplicate de președintele Trump, generează preocupări în rândul cetățenilor și companiilor.

”Studiile despre veniturile familiilor și situația firmelor indică scăderea așteptărilor și o mai mare incertitudine privind perspectivele. Respondenții se tem de efectele noilor politici federale, în special cele legate de comerț. Urmărim cu atenție aceste tensiuni între datele brute și cele finale. Pe măsură ce datele economice vor deveni clare, vom avea o perspectivă mai clară asupra implicațiilor în materie de economie și politică monetară”, a explicat Jerome Powell.

Președintele Fed a notat că noile taxe vamale sunt ”mai mari” decât se așteptau experții, ceea ce ar putea avea impact asupra inflației. ”Ne confruntăm cu perspective foarte incerte, marcate de riscuri mari asupra gradului ocupațional și inflației”, a argumentat Powell, conform agenției Reuters.

”Analizând indicatorii, piața muncii pare a fi în mare parte echilibrată, fără a fi o sursă semnificativă de presiuni inflaționiste. Raportul de dimineață despre locurile de muncă arată o rată a șomajului de 4,2% în martie, încă la nivelul scăzut la care este de la începutul anului trecut”, a subliniat Powell.

Miercuri, președintele Donald Trump a anunțat aplicarea de taxe vamale generalizate, pe bază de reciprocitate, inclusiv în relațiile comerciale cu țările Uniunii Europene, afirmând că este ”ziua eliberării” companiilor americane și a ”independenței economice”. China a anunțat deja taxe simetrice împotriva Statelor Unite, iar Uniunea Europeană și Marea Britanie analizează opțiuni de ripostă, pe fondul scăderilor înregistrate de bursele din Statele Unite și Europa.

Foto: Profimedia

Video: Yahoo Finance

Citește și:

VIDEO Ministrul francez al Economiei avertizează asupra CONSECINȚELOR politicii comerciale a lui Trump/ „Va afecta, în primul rând, poporul american”

VIDEO Vicepreședinte al Parlamentului European: UE vrea dialog cu Trump, dar nu va ezita să RIPOSTEZE la taxe

Uniunea Europeană anunță o „nouă eră” în discuțiile cu Asia Centrală/ Ursula von der Leyen garantează menținerea unui „PARTENERIAT necondiționat”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli