Prima pagină » Actualitate » Florin PIERSIC, primele mărturisiri din spital: „Sunt la recuperare, din cauza nebuniilor pe care le-am făcut, aștept revederea cu publicul”

Florin PIERSIC, primele mărturisiri din spital: „Sunt la recuperare, din cauza nebuniilor pe care le-am făcut, aștept revederea cu publicul”

Ruxandra Radulescu

Îndrăgitul actor Florin Piersic a făcut primele declarații telefonice din spital, în care și-a exprimat dorința de a-și reîntâlni publicul, menționând că se recuperează. Piersic ar putea fi externat în cel mult 10 zile, potrivit ultimelor informații din partea medicilor. 

Actorul Florin Piersic se simte mai bine și a făcut primele declarații, în cadrul unei intervenții telefonice, la Antena 3.  Starea de sănătatea a lui Piersic se ameliorează pe zi ce trece, și, în prezent, artistul este stabil.

„Servus, sunt aici la la o recuperare. Totul e în regulă, învăț cum o să merg, pentru că și eu aștept să vin la tine, să vorbim să povestim. Sunt într-un fel de recuperare și am avut o mică infecție la genunchiul stâng din cauza cascadoriilor și a nebuniilor, pe care le-am făcut și acum mă simt mai bine și aștept revederea cu publicul, cât de cât. Cu toate că la 90 de ani nu prea ne dă mâna, dar mie mi-ar da mâna să mă întâlnesc cu toți. Îi îmbrățișez pe toți cei care mai au gânduri frumoase cu mine, le răspund la fel cu tot dragul și cu toată prietenia, iar pe tine abia aștept să te întâlnesc la o emisiune în care să povestesc. Sper să-mi revin și atunci o să fie bine.”, a declarat Florin Piersic.

Actorul Florin Piersic ar putea fi externat în cel mult 10 zile, dacă starea sa de sănătate rămâne stabilă. Actorul continuă să rămână internat la Spitalul Foișor, sub supravegherea medicilor ortopezi și a medicilor infecționiști de la Spitalul Matei Balș.

CITEȘTE ȘI:

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Florin Piersic „se simte BINE”, spun medicii / Dr. Marinescu: „Facem paşi mici. Recuperarea e un proces de durată”

Florin PIERSIC a fost mutat de la secția ATI a Spitalului Foișor și a făcut primii pași cu ajutorul unui cadru

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandalul dronei de lângă Neptun Deep: Miruță explică haosul și ERORILE de comunicare
Digi24
Marian Godină anunță că a demisionat din Poliția Română: „Mi-a luat mult timp să decid”. Cum își argumentează plecarea
Cancan.ro
Cum arată viața celei mai bogate românce de pe OnlyFans. Câștigă 100.000 € lunar
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Cea mai sexy femeie din lume a spus ce o face fericită!
Adevarul
Măsuri disperate la Moscova: Rusia reintroduce combustibilul ieftin interzis și impune șoferilor limite la pompă
Mediafax
Barbie și Ken s-au ÎNGRĂȘAT în ultimii 30 de ani! Cum s-au schimbat celebrele păpuși odată cu oamenii
Click
Ioana Tufaru, de urgență pe mâinile medicilor. Vedeta a ajuns în sala de operație: „Aveam dureri mari”
Digi24
Iubitul lui Hayden Panettiere, condamnat pentru violenţă domestică, era în apartament în momentul morţii: „Nu a dat semne de emoţie”
Cancan.ro
Apartament de 19.000 de lei, scos la licitație de ANAF. Prețul a fost redus la jumătate
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Marian Godina a demisionat din Poliție. Care e motivul și ce va face în continuare
Descopera.ro
Obiceiul simplu care îți schimbă viața fără să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Vreau să te dezbrac si să te arunc în zăpadă!
Descopera.ro
Un gândac vechi de 100 de milioane de ani nu seamănă cu niciun alt animal viu sau dispărut