Prima pagină » Video » GÂNDUL NEWS. Primii pacienți COVID români în stare gravă au fost transferați în Ungaria pentru tratament

GÂNDUL NEWS. Primii pacienți COVID români în stare gravă au fost transferați în Ungaria pentru tratament

Radu Cristian

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 17.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

Tragedie pe o șosea din apropiere de Rădăuți

Trei oameni au murit pe loc, iar o persoană a fost transportată la spital cu răni grave în urma unui accident stupid. În mașină erau patru persoane: doi localnici pe locurile din față, fără ca vreunul să poarte centura de siguranță și doi cetățeni ucraineni, care voiau să cumpere autoturismul. Pentru a le arăta potențialilor cumpărători că mașina este puternică, șoferul a condus cu viteză. A pierdut însă controlul volanului și au ajuns într-o rigolă. Cei doi suceveni au fost proiectați prin parbriz și au murit pe loc. Ucrainienii, în schimb, au rămas încarcerați. Unul a fost declarat decedat la sosirea medicilor, iar cel de-al doilea s-a stins din viață la spital.

Accident grav pe Valea Oltului

Doi oameni au fost răniți, iar unul dintre ei a rămas încarcerat, după ce două mașini s-au ciocnit. Mai multe echipaje de intervenție au ajuns la fața locului. Medicii au acordat primul ajutor răniților chiar pe asfalt înainte de a-i duce la spital. Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

A lovit un pieton și a fugit de la locul accidentului

Incidentul a avut loc în Capitală, pe Bulevardul Chișinău. În urma impactului, bărbatul a fost lovit la cap și i-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului, apoi a fost transportat la spital pentru un examen neurologic amănunțit. Polițiștii caută însă vinovatul, care a părăsit locul accidentului.

Primii pacienți COVID români în stare gravă au fost transferați în Ungaria pentru tratament

Din nefericire, o bolnavă transportată cu ambulanța de la Timișoara spre Szeged n-a mai ajuns la destinație. Autospeciala s-a întors din drum, înainte să ajungă pe autostradă, după ce femeia intubată a intrat în stop cardio-respirator. România va transfera în Ungaria 50 de pacienți aflați în stare gravă, în mai multe etape, în centrele universitare din Szeged și Debrețin.

Confruntare neobișnuită în stradă

Deși ne-am obișnuit ca pe străzile din Brașov să întâlnim urși, de această dată o vulpe s-a aventurat în căutare de hrană. Momentul a fost filmat de un locuitor care se afla în preajma sălbăticiunii, când se îndrepta spre tomberoane. Numai că teritoriul era deja sub stăpânirea unei… pisici. Războinică, felina s-a apropiat la câțiva metri, iar vulpea a fugit cu coada între picioare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Curtea de Conturi: Prejudiciu de MILIOANE de euro la Oficiul Jocurilor de Noroc, imputat fostei conduceri
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Răsturnare de situație în cazul exploziei din Monaco! Femeia rănită nu este soția lui Vadim Ermolaev
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
Trump ȘOCHEAZĂ internetul! videoclip AI în care apare ca medic și „diagnostichează” vedete de la Hollywood
Click
Milan, fiul lui Culiță Sterp, a fost operat. De ce a avut nevoie de intervenție chirurgicală, la doar cinci ani
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia a deschis comenzile pentru noul Sandero Stepway Hybrid 155. Cât costă în România
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Cele mai vechi rămășițe umane din Antarctica au peste 200 de ani și o origine necunoscută