Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL NEWS. Bugetul le strică minivacanţa miniştrilor. Adrian Câciu vrea finalizarea acestuia până pe 23 decembrie | VIDEO

GÂNDUL NEWS. Bugetul le strică minivacanţa miniştrilor. Adrian Câciu vrea finalizarea acestuia până pe 23 decembrie | VIDEO

GÂNDUL NEWS. Bugetul le strică minivacanţa miniştrilor. Adrian Câciu vrea finalizarea acestuia până pe 23 decembrie | VIDEO

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai interesante cinci subiecte ale momentului.

Bugetul strică minivacanța miniștrilor. Prioritățile de finanțare pentru anul 2022 trebuie transmise către Ministerul Finanțelor de către fiecare minister în parte, cât mai curând. Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, spune că deja a început analiza pe proiecțiile bugetare de anul viitor. Acesta își dorește să avem bugetul încheiat până în data de 23 decembrie. În caz contrar, o să avem o ordonanță de urgență care să vizeze prioritățile pe anul viitor, iar bugetul va fi făcut cu o mică întârziere.

Căldura, tot mai scumpă

Deși prețul gigacaloriei s-ar putea majora cu 70%, facturile la încălzire s-ar putea dubla! Calculele arată că pentru o lună de iarnă, pentru încălzirea unei garsoniere, se consumă în medie o gigacalorie. Pentru un apartament cu două camere, factura va depăși cu mult 500 de lei, de la 328 de lei, iar pentru un apartament cu trei camere, prețul poate ajunge până la peste 800 de lei, de la 492 lei. Însă acest lucru depinde și de mai multe detalii de construcție, de izolație și de pereții exteriori.

Pe autostradă, de la Sibiu la Turda

Autostrada Sebeș-Turda va fi deschisă complet de marți. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a anunțat că marți după-amiază lotul 2 al autostrăzii va fi pus în circulație după finalizarea unor lucrări, însă vor exista anumite restricții pe o porțiune din drum, acolo unde se va circula pe o singură bandă. Acest lot al autostrăzii are o lungime de 25 de km și va lega Alba Iulia Nord de Aiud. Citește mai mult…

Sute de oameni, de Ziua Sfinxului

Sute de români, la Ziua Sfinxului. Oamenii au urcat în munții Bucegi pentru că Sfinxul… are o energie specială. Aceștia au dansat și au cântat până la lăsarea întunericului, deși vremea nu a ținut cu ei. Câțiva dintre ei au avut nevoie și de ajutorul salvamontiștilor pentru că nu au mai putut să coboare de pe munte. Aceste reuniuni au loc anual, în aceeași zi, după ce s-a zvonit că la o anumită oră razele Soarelui ar forma o piramidă energetică. Citește mai mult…

Cod galben de viscol

Iarna bate la ușă. Vremea se răcește accentuat, iar temperatura maximă nu va mai depăși 6-7 grade. Meteorologii au emis și un cod galben de vânt puternic în 9 județe din țară valabil până marți dimineață. Astfel că, rafale pot depăși peste 100 km/h. Va ploua slab în mai multe regiuni, iar la munte va ninge. Astfel că, în această minivacanță, turiștii se pot bucura de un strat consistent de zăpadă, la munte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!