Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL NEWS. Încă două cazuri de Omicron în România (VIDEO)

GÂNDUL NEWS. Încă două cazuri de Omicron în România (VIDEO)

În fiecare zi, de luni până vineri, de la orele 19.00 și 20:30, vezi cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS, o emisiune digitală menită să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

1. Accident mortal în Suceava

O femeie a decedat, iar soțul ei a ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită de o ambulanță aflată în misiune în localitatea Roșiori. În urma impactului violent, autoturismul s-a rostogolit pe carosabil, iar cele două victime au rămas încarcerate. Autoritățile i-au extras pe cei doi, însă pentru femeie a fost declarat decesul. Bărbatul era conștient și a fost transportat la spital, iar echipajul de pe ambulanță nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. (Mai multe detalii, aici…)

2. Doi adolescenți, de 15 și 13 ani, audiați în cazul incendiului devastator din Constanța

Doi adolescenți, de 15 și 13 ani, au fost audiați în cazul incendiului devastator din Constanța, în urma căruia 9 oameni au ajuns la spital, sute de locatari au fost evacuați iar 40 de autoturisme au fost distruse. Unul dintre ei, cel de 15 ani, a fost reținut pentru distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă. Acesta va fi evaluat de o comisie, pentru a se stabili dacă are sau nu discernământ. Cei doi au fost surprinși de camerele de supraveghere, în timp ce părăseau în fugă locul. Asta după ce ar fi folosit petarde în demisolul blocului. (Mai multe detalii, aici…)

3. Carambol cu 12 mașini pe breteaua care leagă șoseaua Pitești-Brașov de orașul Mioveni

Accidentul în lanț s-ar fi produs și din cauza vitezei, dar și pentru că șoferii nu au păstrat distanța corespunzătoare între autoturisme, iar drumul era acoperit cu polei. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Pagube materiale sunt, însă, serioase. Două dintre mașini au putut fi luate doar pe platformă, iar alte 4 erau grav avariate. După acest accident, cei de la drumuri au trimis o mașină care să împrăștie material antiderapant.

4. Primar reținut după ce a incendiat sediul Primăriei

Bărbatul de 53 de ani este acuzat de distrugere prin incendiere, dar și de distrugere de înscrisuri după ce Primăria Beleți-Negrești a fost mistuită de flăcări, în noaptea de duminică spre luni, iar arhiva a fost distrusă în totalitate. După incident, edilul a dispărut și a fost găsit abia a doua zi de autorități, după ce intrase cu mașina într-un șanț. A refuzat internarea și… a dispărut din nou. După o tentativă de suicid în râul Argeș, bărbatul a fost prins și condus la sediul Poliției din Topoloveni pentru cercetări. Audierile au ținut mai bine de șapte ore, iar edilul a susținut că este nevinovat. În timpul declarațiilor, primarul a anunțat autoritățile că a plecat la o mânăstire să se roage pentru iertarea păcatelor. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și a ajuns în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. (Mai multe detalii, aici…)

5. Încă două cazuri de Omicron în România!

Este vorba despre o femeie în vârstă de 45 ani, din județul Constanța, cu istoric de călătorie în Africa de Sud. Aceasta este vaccinată cu schema completă, se află in izolare, iar starea de sănătate este una bună. Cea de-a doua persoană este un bărbat în vârstă de 29 de ani din județul Ilfov, cu istoric de călătorie în Zanzibar. Și starea acestuia este bună. În total, în țară, au fost confirmate 13 cazuri cu varianta Omicron a coronavirusului. (Mai multe detalii, aici…)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei. Pericol pentru apa potabilă
Digi24
Vladimir Kliciko, mesaj sfâșietor după moartea lui Hayden Panettiere. Ce a spus despre relația lor
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Un elvețian a intrat în România cu o mașină de 200.000 de euro. Polițiștii de frontieră l-au urmărit și i-au confiscat-o
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani! Ținuta din plasă care a atras toate privirile. Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Mitul vârstei câinilor, spulberat: Cum calculezi corect câți ani are patrupedul tău?