GÂNDURI BUNE. Cristi Puiu, invitatul Cristinei Stănciulescu: Nu mă plimb ușor prin lume cu filmele pe care le fac

Cristi Puiu este invitatul Cristinei Stănciulescu la GÂNDURI BUNE. În prima parte a interviului exclusiv (publicat în premieră pe canalul YouTube al GÂNDUL), regizorul vorbește despre momentul în care a fost invitat să facă parte din prestigiosul juriu al Festivalului de Film de la Veneția, cel mai nou film al său, „Malmkrog”, dar și perioada comunistă în care a crescut.

Cristina Stănciulescu: Invitat la GÂNDURI BUNE este astăzi regizorul Cristi Puiu, o minte cinematografică de excepție, care, de fiecare dată când lansează ceva, aduce arta cinematografiei la un alt nivel. Bună ziua, Cristi Puiu.

CONTROVERSĂ Trump o readuce pe Pam Bondi, recent demisă din fruntea Justiției în scandalul Epstein, la Casa Albă într-un comitet-cheie pentru AI

08:22

EVENIMENT Nicușor Dan participă astăzi la Summitul European pentru Integritatea Informației și Combaterea Dezinformării, organizat la Palatul Cotroceni

08:14

Cristi Puiu: Bună.

Cristina Stănciulescu: Două sunt veștile mai noi legate de tine. Una, cea mai recentă, că ai fost invitat în juriul Festivalului de Film de la Veneția, despre care toată presa vorbește și pentru care te laudă, iar vestea care nu este așa de nouă, dar care totuși face parte din prima jumătate a acestui an este lansare filmului „Malmkrog” la Festivalul de Film de la Berlin, unde ai luat un premiu pentru regie, dar și lansarea lui în Franța, pe 8 iulie, lansare care a dus la valuri de aprecieri în presa franceză. Te felicit. Sunt două vești foarte frumoase.

Cristi Puiu: Mulțumesc.

Cristina Stănciulescu: Cum ai primit această veste? Această propunere.

Cristi Puiu: Invitație. A fost ușor straniu, pentru că deja îmi reglasem metabolismul pe starea de alertă, stat în casă, mai mult și am ezitat o vreme, nu mă grăbesc să răspund „prezent” de regulă, atunci când sunt invitat. De altfel nici cu filmul sau filmele pe care le-am făcut nu am călătorit.

Dau exemplul ăsta destul de frecvent atunci când vorbesc despre PR, „Moartea domnului Lăzărescu” a fost invitat la vreo 120 de festivaluri, mie nu mi s-a întâmplat să îl însoțesc decât la vreo cinci dintre ele, dintre care lansarea la Cannes și TIFF în România. Doar trei festivaluri, în afară de premieră și acasă.

„Primul festival care se deschide după această carantină de durată”

Nu mă plimb ușor prin lume cu filmele pe care le fac și nici nu răspund ușor „prezent” invitațiilor ăstora, dar de data asta mi s-a părut că este obligatoriu să o fac, mi s-a părut că lucrurile s-au dus cumva puțin prea departe, vorbesc aici de frica injectată în mințile oamenilor odată cu acest Covid-19 și mi s-a părut că este obligatoriu ca orice ocazie de tipul ăsta să fie, cum să spun, folosită în sensul reafirmării vieții și speranței. Mi-e greu să cred că ne vom întoarce la normalitatea dinainte de Covid, dar e obligatoriu să ne așezăm corect în lume. Mi s-a părut că este o bună ocazie. Da, este primul festival mare care se deschide, acum, imediat, după această primă carantină de durată, poate că înseamnă ceva, poate nu înseamnă nimic, poate ajungem acolo și o să ne comportăm ca niște mascați.

Cristina Stănciulescu: Cum vede un om de film realitatea de astăzi? Cum vede un regizor?

Cristi Puiu: Ce înseamnă realitate? Păi televizorul nu îl văd. Nu ne mai uităm la televizor din 2011-2012. Mi se pare foarte trist ce se petrece, românii sunt mai deștepți decât arată, salvează aparențele, dar nu cumpără ușor poveștile astea pe care presa le vântură.

Oamenii se grăbesc să arunce cu pietre, dar m-am gândit la un moment dat că nici nazismul, fascismul și nici comunismul nu au cum să prindă rădăcini aici, tocmai din cauza acestei lipse de disponibilitate a românului pentru tipul ăsta de vrăjeală ideologică.

„Am constatat că nimeni nu credea în povestea aia cu comuniștii”

Și în comunism oamenii se făceau că sunt comuniști. A fost mai grav sub Dej, până în 1964, s-au petrecut crime sinistre, dar și apoi, cumva, s-au întâmplat lucruri grave și cu toate astea, românii nu au cumpărat. Eu m-am născut în 1967. Undeva prin anii 1970 am constatat că nimeni nu credea cu adevărat în povestea aia cu comuniștii. Mă socoteam comunist, mi se părea că e un ideal. Pe minciună nu poți clădi nimic.

Cumva, de azi privind retrospectiv, deși regret că în România lucrurile nu sunt făcute cu maximă precizie. Știi că era piesa aia a lui Cornel Fugaru de pe vremea lui Ceaușescu, transformată din „De ce ai plecat din viața mea” în „De ce nu m-am născut în RFG” și idealul ăsta a fost cumva hrănit și tot timpul, noi, aici, dincolo de Cortina de Fier, în patru labe așa, atârnam cu balele până la genunchi la bunurile de larg consum venite din Europa Occidentală.

Fiecare avea o rudă prin Germania, Franța, Italia, America și primea câte ceva. Ăla era Pământul Făgăduinței, Europa Occidentală, vestul ca un tot. Dar tipul ăsta de provizorat, în care am crescut și aproximările din mintea noastră ne-au și ajutat să nu ne lăsăm păcăliți de ideologiile astea nefericite, criminale.

Urmăriți interviul integral pe canalul nostru de Youtube!