Prima pagină » Actualitate » George Simion, MESAJ video numit „Discurs Președinte”: „Avem un stat debusolat, blocat între corupție, birocrație și abandon, condus de marionete”

George Simion, MESAJ video numit „Discurs Președinte”: „Avem un stat debusolat, blocat între corupție, birocrație și abandon, condus de marionete”

George Simion

Liderul AUR, George Simion, și-a exprimat nemulțumirea față de discursul susținut de Președintele României, Nicușor Dan, în fața Parlamentului. El a postat un videoclip pe pagina sa de Facebook, filmat din biroul personal, în fața unui pupitru asemănător celui prezidențial.

Mesajul transmis a fost despre starea actuală a României și direcția greșită în care, în opinia sa, se îndreaptă statul român.

„Astăzi avem un stat debusolat, blocat între corupție, birocrație și abandon, condus de marionete care nici măcar un discurs nu pot ține”, a declarat George Simion, criticând în mod direct prestația lui Nicușor Dan, fără a-i rosti, însă, explicit numele.

Discursul lui George Simion a inclus mai multe teme de interes public, de la demnitatea funcționarilor publici și potențialul creativ al poporului român, până la susținerea structurilor de ordine și securitate.

„Mi-ar fi plăcut ca astăzi cineva să spună funcționarilor publici că avem o viziune pentru ei, că demnitatea lor trebuie să revină”, a mai afirmat liderul AUR, acuzând lipsa unei direcții clare pentru administrația publică.

În mesajul său, fraza „România trebuie să aibă, în sfârșit, o voce în lume” a fost repetată în contextul unei politici externe independente.

De asemenea, Simion a criticat trimiterea de fonduri și armament în Ucraina, susținând că „toate aceste resurse vor fi redirecționate către propria noastră economie”.

Liderul AUR a subliniat și importanța politicilor demografice: „Prioritară în țara noastră trebuie să fie politica demografică de a aduce românii înapoi și de încurajare a familiilor să-și crească copiii în țara lor.”

La final, George Simion a făcut apel la unitate și mobilizare: „România are nevoie acum, mai mult ca oricând, de un președinte care va aduce o pace socială reală. Vom munci, vom lupta, vom rezista și vom învinge, doar cu Dumnezeu înainte”…

Discursul a fost receptat ca o replică directă la tonul și conținutul intervenției lui Nicușor Dan, pe care Simion o consideră insuficientă pentru a răspunde nevoilor reale ale cetățenilor și funcționarilor publici, notează Mediafax.

Vezi aici discursul integral:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!