Prima pagină » Actualitate » George Simion spune că ar demisiona din funcția de PREȘEDINTE: „Turul 2 înapoi” este sinonim cu dreptatea

George Simion spune că ar demisiona din funcția de PREȘEDINTE: „Turul 2 înapoi” este sinonim cu dreptatea

Olga Borșcevschi

Președintele AUR și candidat la alegerile prezidențiale din mai, George Simion, a declarat luni, la Europa FM, că ar fi dispus să demisioneze din funcția de președinte, dacă acest gest ar permite o relansare democratică și reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale din 2024.

„Dacă asta ar fi soluția pentru a reveni la normal, eu voi face întotdeauna ce este corect”, a spus Simion. El a subliniat, însă, că nu crede că lucrurile s-ar schimba atâta timp cât „avem același guvern – guvernul Ciolacu – și aceleași instituții care l-au interzis pe domnul Georgescu, deși un judecător nu i-a interzis dreptul de a candida în urma unui proces echitabil”.

Întrebat cum ar putea fi organizată constituțional o revenire la turul doi, Simion a spus că nu există în Constituție un articol care să interzică dreptul de a candida și a acuzat autoritățile de abuz: „De la a supraveghea, la a interveni și a omorî democrația e o cale lungă”.

În opinia sa, anularea alegerilor din 6 decembrie a fost o decizie politică.

„Din ce cauză s-au anulat alegerile pe 6 decembrie și nu pe 9 decembrie, după ce românii ar fi numărat fiecare vot pentru că ar fi câștigat doamna Lasconi. Poate că, iată, și doamna Lasconi este defavorizată, dar știți foarte bine, pentru că sunteți un om informat, că domnul Călin Georgescu ar fi câștigat alegerile din 6–8 decembrie (…) Turul doi înapoi este sinonim cu dreptatea și ideea de dreptate care a lipsit în societatea românească de 35 de ani (…) Revenirea la voința poporului. Atâta timp cât românii au votat, este normal într-o democrație. Dacă ne place sau nu ne place omul care a fost votat este irelevant”, a precizat el.

Simion a mai afirmat că România se află „la marginea prăpastiei”, într-un „regim hibrid”, cu un rating de țară „BBB minus”, avertizând că, dacă guvernarea actuală continuă cu „apucături dictatoriale”, relațiile cu partenerii transatlantici ar putea avea de suferit.

Liderul AUR a confirmat și faptul că menține o relație bună cu Călin Georgescu și că decizia sa de a candida a fost luată împreună cu acesta.

„Comunicăm, avem o relație bună. Dacă nu e clar pentru unii, din contră, pentru candidații noștri și pentru aparatul de propagandă din spatele lor, pentru noi este clar, știm ce avem de făcut. Nu candidez în urma unei inițiative proprii. Candidez în urma unei decizii la care a participat și domnul Georgescu”, a mai spus Simion.

CITEȘTE ȘI:

George Simion susține că România nu trebuie să mai dea BANI Republicii Moldova: Sponsorizăm separatism și atitudini anti-românești

George Simion, candidat la prezidențiale: „Eu aștept ca românii să nu se lase dezamăgiți și să mai aibă tăria, să aibă credința că votul lor contează”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
The Economist: Războiul din Golf ar putea aduce o criză alimentară la nivel mondial
Digi24
Prima reacție a Rusiei după armistițiul SUA-Iran. Ce spune Medvedev
Cancan.ro
Ce MESAJ a scris Gică Hagi pe coroana funerară depusă la căpătâiul lui Mircea Lucescu
Prosport.ro
Ce a decis Mircea Lucescu să scrie pe cavoul unde va fi înmormântat în cimitirul Bellu: „Ranguri, glorie, bogăție…”
Adevarul
S-a redeschis Strâmtoarea Ormuz, dar armistițiul SUA-Iran nu va aduce ieftiniri reale la pompă. Explicațiile experților
Mediafax
Carrefour aduce produse românești de la artizani în magazinele din toată țara. Cine se poate înscrie în program
Click
Primele imagini cu sicriul lui Mircea Lucescu la Arena Națională. Programul ceremoniei
Digi24
Ungaria a semnat un acord crucial cu Rusia chiar înainte de alegeri. Ce cuprind cele 12 puncte
Cancan.ro
Răzvan Lucescu, gest sfâșietor după moartea tatălui său. Imaginile spun tot despre durerea lui
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! A ajuns piele și os
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Românii caută tot mai multe mașini electrice. Care sunt cele mai căutate modele?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit de ce îmbătrânește creierul!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - -Nu vă suparați, doamna doctor, mi-e ruşine să spun, sufăr de ...
Descopera.ro
Un nou studiu ne duce mai aproape de aflarea originii inelelor lui Saturn