Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Greva profesorilor continuă, după EȘECUL negocierilor de joi. Liderii sindicali cer MAJORAREA veniturilor angajaţilor din sistem cu 25%

VIDEO | Greva profesorilor continuă, după EȘECUL negocierilor de joi. Liderii sindicali cer MAJORAREA veniturilor angajaţilor din sistem cu 25%

Gilda Popa

Liderii de sindicate au anunţat, joi seară, după noi negocieri cu Guvernul, că au înaintat solicitările lor, constând în majorarea veniturilor tuturor angajaţilor din educaţie cu 25%. De asemenea, sindicatele au cerut ca salariul unui dascăl debutant să pornească de la nivelul celui mediu brut pe ţară.

”Sunt liberi să-şi facă calculele necesare”, susţin sindicaliştii, referindu-se la guvernanţi.

”Astăzi le-am înaintat solicitarea noastră foarte clară: o creştere a salariilor cu 25%. Sunt liberi să-şi facă calculele necesare”, a afirmat Marius Nistor, liderul Federaţiei ”Spiru Haret”.

El a subliniat că majorările veniturilor sunt solicitate pentru toate categoriile de personal, inclusiv cel nedidactic şi auxiliar.

”Trebuie să fie o majorare care să fie acceptabilă până la sfârşitul lunii decembrie”, a precizat Nistor, explicând că solicită acest lucru pentru ca majorările să aibă loc de la 1 ianuarie anul viitor.

Sindicatele au mai cerut ca salariul la nivelul celui mediu brut pe ţară pentru debutanţi, care ar ajunge de la 2.500 la 3.000 de lei net.

Precizările vin după ce Guvernul a invitat, joi, de la ora 16:00, din nou, sindicatele la negocieri conduse tot secretarul general Marian Neacșu, așa cum s-a întâmplat și miercuri, la întâlnirea soldată cu un eșec.

Din delegația guvernamentală fac parte secretarul general al Guvernului și miniștrii Educației, Finanțelor, Muncii și și Proiectelor Europene.

Liderii sindicatelor au precizat că speră ca vineri să fie chemaţi la noi negocieri de către reprezentanții Guvernului şi să se ajungă la o înţelegere.

A patra zi de grevă generală în școlile din România

Greva generală din școlile din România a continuat joi, după ce  sindicaliștii din Educație au refuzat „oferta finală” a guvernului: acordarea unor carduri cu o valoare de 2.500 de lei, sumă alocată în două tranșe. Ei spun că aceasta este o „jignire” adusă cadrelor didactice. Joi, au avut loc acțiuni de protest în stradă ale angajaților din sistemul de învățământ, la nivelul întregii țări, cel mai mare dintre ele fiind organizat în București.

Aproximativ 15.000 de oameni au participat la mitingul profesorilor, nemulțumiți de ultimele negocieri cu guvernanții. Majoritatea protestatarilor a cerut salarii mai mari, nu bonusuri oferite de câteva ori pe an. Liderii sindicatelor din educație au anunțat că greva generală din școli continuă și vineri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității