Prima pagină » Știri politice » Klaus Iohannis îi cere, din nou, demisia lui Victor Ponta

Klaus Iohannis îi cere, din nou, demisia lui Victor Ponta

La scurt timp după ce Direcția Națională Anticorupție l-a pus sub inculpare pe premierul Victor Ponta, în dosarul "Turceni-Rovinari", alături de Dan Șova, președintele Klaus Iohannis a precizat că-și menține evaluarea făcută pe 5 iunie, când i-a cerut demisia.

Cu o nouă calitate în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care este inculpat, alături de Dan Șova, premierul Victor Ponta așteaptă acum și sechestru pe o parte din averea sa. Aflat într-o vizită în Spania, președintele Klaus Iohannis, întrebat de cazul lui Victor Ponta, a spus că-și menține evaluarea făcută pe 5 iunie, în ziua în care DNA a anunțat urmărirea penală a premierului.

„Nu am nimic de adăugat, îmi mențin acea evaluare din 5 iunie. Vom colabora instituțional”, a spus președintele, în Spania, după întâlnirea cu premierul Mariano Rajoy.

În 5 iunie, Victor Ponta a ajuns în fața procurorilor DNA, care l-au anunțat că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor. Faptele de care a fost acuzat sunt din dosarul Turceni – Rovinari și ar fi fost săvârșite în perioada în care Ponta a fost avocat.

După o întâlnire de urgență la Cotroceni cu premierul, la momentul respectiv, Klaus Iohannis i-a cerut demisia lui Victor Ponta.

„Primul ministru este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situație imposibilă pentru România. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului ministru Victor Ponta”, a spus Iohannis.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Nici măcar un român printre noii ambasadori UE? Adevărul dur rostit de un expert în negocieri europene
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Cum a pierdut un bărbat 13 milioane de euro la Loto. Premiul uriaș „i-a scăpat” printre degete
Digi24
Reacția furioasă a Iranulului după ce șeful NATO a spus că Italia şi România au ajutat SUA să atace Iranul: „O mărturisire zdrobitoare”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Proiectul de lege promulgat de Nicușor Dan care afectează transportatorii
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Ce au descoperit arheologii într-o toaletă din secolul al XVII-lea din Germania?