Prima pagină » Actualitate » Marcel Ciolacu: Era evident că MOȚIUNEA de cenzură o să pice, a fost o șaradă politică / Următoarele două săptămâni sunt dedicate PNRR-ului

Marcel Ciolacu: Era evident că MOȚIUNEA de cenzură o să pice, a fost o șaradă politică / Următoarele două săptămâni sunt dedicate PNRR-ului

Olga Borșcevschi

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că era evident că moțiunea de cenzură nu va fi adoptată, întrucât a fost „o șaradă politică”. El a precizat că în următoarele două săptămâni Executivul se va concentra pe implementarea PNRR, iar fiecare ministru va prezenta, în ședința de Guvern, un memorandum privind progresul estimat pentru următoarele 60 de zile.

„Aşa cum am spus şi în discursul meu şi de câteva zile, era evident că moţiunea de cenzură o să pice. De fapt, ea a fost o şaradă politică. Eu sunt unul dintre politicienii care cred în democraţie. Şi cred că fiecare instrument democratic, inclusiv moţiunea de cenzură depusă împotriva unui Guvern, trebuie să fie un moment în care atât Opoziţia cât şi Puterea să lămurească anumite lucruri guvernamentale şi să explice românilor, astfel încât, după un astfel de exerciţiu democratic, chiar dacă trece, chiar dacă nu trece, toată lumea să câştige. Un lucru care nu s-a întâmplat astăzi”, a spus Marcel Ciolacu, după votul din Parlament.

Premierul a mai spus că o să îşi vadă mai departe de treabă cu colegii lui.

„Cu certitudine, următoarele două săptămâni sunt dedicate PNRR-ului şi analizelor. Fiecare ministru va veni şi îşi va asuma în plenul Guvernului, în şedinţa de Guvern, memorandumul cu progresul pe care îl estimează pe următoarele 60 de zile şi cu o cuantificare de cheltuieli, până la sfârşitul anului”, a adăugat el.

Parlamentul a respins, vineri, moțiunea de cenzură inițiată de 155 de deputați și senatori AUR, S.O.S România și POT. La vot au fost prezenți 358 de parlamentari din totalul de 464.

Au fost exprimate 148 de voturi, dintre care 147 pentru adoptarea moțiunii de cenzură și un vot împotrivă.

CITEȘTE ȘI:

Parlamentarii RESPING moțiunea de cenzură / CIOLACU: Voi nu aveți niciun Dumnezeu. Nu vă crapă obrazul??!! / Moțiunea, votată doar de 147 parlamentari

Marcel Ciolacu către suveraniști: Voi nu aveți niciun Dumnezeu! Nu vă crapă obrazul pentru toți preoții care au murit în închisorile comuniste?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Luca Niculescu, aproape de votul decisiv! Programul și lista miniștrilor, depuse azi în Parlament
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express e 'aranjată'? Cele 4 cuvinte șoptite de Irina Fodor la ureche, lui Maurice Munteanu, după ce a fost salvat de la eliminare
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, tot mai aproape de finalizare. Cum se lucrează pe șantierul așteptat din 2017
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Cele 3 zodii care atrag norocul în noiembrie. Universul le răsplătește pentru bunătatea lor și le oferă protecție specială toată luna
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O misiune spațială va încerca prelevarea de mostre de pe Phobos. Când decolează?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!