Prima pagină » Știri » Marius Tucă Show. Ion Cristoiu: Condamnarea lui Dragnea, o decizie politică

Marius Tucă Show. Ion Cristoiu: Condamnarea lui Dragnea, o decizie politică

Sentința pronunțată luni în cazul liderului PSD, Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, este o decizie politică, rezultatul unui mare plan, revenirea pe înserat a sistemului, a afirmat luni analistul politic Ion Cristoiu la emisiunea "Marius Tucă Show".

Sentința pronunțată luni în cazul liderului PSD, Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, este o decizie politică, rezultatul unui mare plan, revenirea pe înserat a sistemului, a afirmat luni analistul politic Ion Cristoiu la emisiunea „Marius Tucă Show”.
Ion Cristoiu a susținut că tot ceea ce s-a întâmplat duminică la urne și luni la Înalta Curte este rezultatul unui mare plan care a avut ca scop clătinarea PSD și pregătirea terenului pentru instalarea unui nou guvern.

„Sunt niște dedesubturi, nu o revoluție. Nu am nici o îndoială, totul a fost pus la cale. Hai să vedem marele plan. În primul rând punerea acestei sentințe, plec de la o premisă care sigur o să vă enerveze pe dvs care sunteți un adept al justiției independente, eu nu cred în justiția din România. Nici când am câștigat procese, nici când am pierdut. Magistrații sunt ca și cei din presă. Unii independenți, marea majoritate dependenți. Deci magistrații aceștia ai înaltei curți, vezi niște tipi cu peruci ca în filmele britanice, au pus azi. De ce azi? pentru ca ieri mașina pesedistă să fie clătinată. Că a fost clătinată spune o cifră care nu a fost amintită. Au ieșit față de decembrie 2016 cu 1 milion și 200.000 mai puțini la vot, votanți ai PSD-ului. (…) Asta înseamnă că 1.200.000 de votanți care erau la îndemâna structurilor nu au ieșit.( ….) Punerea termenului astăzi ( luni, n.r) a făcut ca mașinăria pesedistă să se clatine. Baronii au zis: bă, dacă îl condamnă și mai mult ca sigur îl condamnă. Activistul, primarul a zis :bă mai degrabă ce să mă mai ostenesc că oricum bătălia e pierdută? Deci nu întâmplător a fost pusă azi. Putea fi amânată. De ce a fost pusă astăzi? Să fie o prăbușire a PSD, prima lovitură, și a doua lovitură (…) a venit astăzi”, a explicat Ion Cristoiu.

În opinia sa, condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman este o decizie politică, iar până la sfârșitul săptămânii, Viorica Dăncilă va decide intrarea PSD într-un guvern de uniune națională, după ce în prealabil a fost instruită să preia PSD.

„Condamnarea lui Liviu Dragnea care este o decizie politică, o iau ca un fapt. După părerea mea, doamna Viorica Dăncilă fusese instruită de ofițerul de caz de acum 2-3 săptămâni că va prelua ea. Ea când a preluat e ca și când o furnică a preluat un elefant. Deci ea s-a trezit peste noapte cu un PSD greu, imposibil de administrat, cu o guvernare și mai greu de administrat și în consecință doamna Viorica Dăncilă, până la sfârșitul săptămânii, va hotărî ca PSD să intre într-un guvern de uniune națională. Varianta nu are cum să se facă pentru că domnul Klaus Iohannis nu are niciun interes să se facă un guvern de care să răspundă”, a spus analistul politic.

Ion Cristoiu a atras atenția că decizia instanței supreme în cazul Dragnea are niște implicații urieșești, dincolo de PSD. „Condamnarea lui Dragnea de astăzi e revenirea pe înserat a sistemului. Dacă l-a condamnat și pe Dragnea înseamnă că poate fi condamnat cu excepția lui Iohannis oricine”, a avertizat jurnalistul.
Ion Cristoiu a susținut că Dragnea a crezut că luni va fi achitat și a dezvăluit în premieră cum în mai 2015, înainte de condamnarea în Dosarul referendumul, președintele Iohannis i-a spus liderului PSD că va fi achitat.

„După părerea mea, Dragnea a fost convins că e achitat. Jur! A fost convins. S-a mai întâmplat odată, cu referendumul. Fac o dezvăluire, că acum e închisoare. Deci domnul Dragnea mi-a spus următorul lucru. El, personal, că era pe vremea când era în Opoziție și mai stătea de vorbă și cu muritori ca mine. În ziua când urma să se pronunțe în dosarul Referendumul, s-a dus la Klaus Iohannis. Klaus Iohannis are un gest, ca și cu , îți pune mâna pe genunchi. I-a pus mâna pe genunchi și i-a zis . S-a aranjat, da? Liviu, paralizat de mâna pe picior, pe genunchiul lui, era un gest de mare tandrețe, s-a dus acasă, da? Și când s-a dus acasă a aflat că a fost condamnat. I-a zis că e achitat. Dar nu numai atât. Nu au trecut 5 minute și același tip care îi pusese mâna pe genunchi tandru, i-a înfipt cuțitul în spate. Eu îți spun că era liniștit altfel își anunța aseară demisia”, a afirmat Ion Cristoiu, susținând că luni, când a ieșit cu declarații la Cotroceni, președintele Iohannis știa de condamnarea lui Liviu Dragnea.

Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani și 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis menținerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în cazul președintelui PSD Liviu Dragnea. Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum.

Înainte de pronunțarea instanței, președintele Iohannis a declarat la Cotroceni că peste 6 milioane de români au spus DA la referendumul din 26 mai. „Au dat astfel o lecție dură populismului, demagogiei și discursului anti-european și antijustiție promovat în campanie și nu numai de PSD. Ieri a câștigat România europeană, în care hoții și infractorii stau la pușcărie nu în fruntea statului”, a afirmat Iohannis.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump anunță posibilitatea unui acord cu Iranul: ”Dacă nu, arunc totul în aer și le iau petrolul”
Digi24
VIDEO „Războiul pe care nu ai voie să-l vezi”. Cum rescriu Emiratele Arabe Unite povestea atacurilor iraniene (Bellingcat)
Cancan.ro
Cât a plătit un client pentru o cursă Uber de 12 km, din București până la Aeroportul Otopeni
Prosport.ro
FOTO. Și-a trădat prietena și a avut o aventură cu soțul acesteia
Adevarul
Mihaela Rădulescu, destăinuiri dureroase la 8 luni de la moartea lui Felix Baumgartner: „Nicio femeie n-ar trebui să fie doar femeia cuiva”
Mediafax
Prognoza ANM: temperaturile scad în Săptămâna Mare. Cum va fi vremea de Paște
Click
Cum au ajuns să-și împartă treburile în gospodărie Anca Țurcașiu și iubitul ei: „Trăim unul pentru celălalt”
Digi24
Scandalul de pe „acoperișul lumii”: cum au ajuns fraudele cu asigurări pe Everest și ce legătură are bicarbonatul de sodiu
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă cu doar 1960 de euro. Terenul are 1922 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Ioana Tamaș, imagini incendiare în costum de baie! Soția lui Tamaș arată senzațional la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am condus în România noile Dacia Duster și Bigster cu tracțiune integrală și transmisie automată
Descopera.ro
De ce câmpul magnetic al planetei Saturn este deformat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion îsi sună mama în noaptea nunții: – Mamăăă!
Descopera.ro
Marile companii aeriene riscă să intre în faliment, avertizează experții