Prima pagină » Știri externe » Ministrul german de Finanțe susține un referendum în Grecia. „Această țară nu poate fi aruncată din zona euro”

Ministrul german de Finanțe susține un referendum în Grecia. „Această țară nu poate fi aruncată din zona euro”

Ministrul german de Finanțe Wolfgang Schaeuble este în favoarea organizării unui referendum în Grecia privind apartenența țării la zona euro, ca soluție la blocajul din ultimele luni al negocierilor cu guvernul premierului Alexis Tsipras pentru deblocarea programului de susținere financiară.

„Grecia nu poate fi aruncată din zona euro. Singurul lucru care rămâne ar fi dacă Grecia ar spune ea însăși că vrea să iasă din zona euro”, a spus Thomas Steffen, unul dintre adjuncții lui Schaeuble, într-o dezbatere la Berlin, transmite Bloomberg.

Schaeuble susține ideea unui vot al cetățenilor greci, prin care fie să accepte reformele economice dorite de creditori pentru a primi restul de 7,2 miliarde de euro din programul de 240 miliarde de euro, fie să opteze să iasă din zona euro.

Referendumul ar pune capăt negocierilor fără rezultat dintre autoritățile elene și creditorii instituționali, care au exasperat Germania și alte țări din zona euro.

Susținerea publică a reformelor economice ar putea permite încheierea unui acord, în timp ce respingerea ar putea înscrie Grecia pe drumul renunțării la euro.

„Dacă guvernul elen crede că ar trebui să organizeze un referendum, atunci ar trebui să o facă. Poate ar fi măsura corectă, de a permite populației să spună dacă este pregătită să accepte ce trebuie făcut”, a declarat luni Schaeuble, la Bruxelles.

Poziția ministrului german de Finanțe reprezintă o îndepărtare față de poziția Germaniei din 2011. Premierul elen de atunci, George Papandreou, a renunțat la planul organizării unui referendum după ce cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Nicolas Sarkozy i-au cerut să nu îl organizeze.

Tsipras a spus recent că nu se gândește la ieșirea țării din zona euro și că se concentrează pe obținerea ajutorului necesar evitării intrării Greciei în incapacitate de plată.

Ministrul elen de Interne Nikos Voutsis a declarat miercuri, într-un interviu la postul Ant1 TV, că guvernul Greciei a exclus posibilitatea organizării în scurt timp a unui referendum pe tema măsurilor de austeritate, optând pentru o nouă tentativă de a ajunge la un compromis cu creditorii internaționali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Motivul trist care l-a făcut pe medicul de 28 de ani să ia decizia tragică! De ce a făcut asta
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Câștigurile neașteptate ale unor vloggeri români după 4 ani de YouTube: „Ne putem lua o casă?
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Doar 100 de bilete mai sunt disponibile pentru „Emergence”, show-ul profesorului Brian Cox de la Sala Palatului