Prima pagină » Știri politice » Ministrul Mediului vine cu VEȘTI bune. Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2023” ar putea fi prelungit

Ministrul Mediului vine cu VEȘTI bune. Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2023” ar putea fi prelungit

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet a semnat, marți, proiectul de modificare a Ghidului de finanțare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care beneficiază de acest program. 

Decizia vine ca urmare a faptului că beneficiarii au întâmpinat dificultăți în obținerea certificatelor de racordare. Aceste întârzieri fiind cauzate, în principal, de perioada lungă necesară emiterii certificatelor de către distribuitorii de energie și de livrarea întârziată a contoarelor cu dublu sens, care, în unele cazuri, pot dura câteva luni.

Astfel, ordinul semnat de ministrul Mediului vizează două situații.

„Prima dintre ele se referă la cei care și-au instalat panourile fotovoltaice, au fost beneficiari, dar care încă nu au obținut certificatul de racordare. Sunt unii distribuitori de energie care întârzie nepermis de mult cu eliberarea acestui certificat și, în lipsa acestuia, nu putem deconta finanțarea, iar firma care a montat panourile fotovoltaice nu-și poate recupera investiția. A doua categorie este cea legată de acei beneficiari care au dat peste un instalator ‘țepar’, care nu s-a prezentat să instaleze panourile până la finalul lunii decembrie 2024. Pentru acei români care au avut ghinionul să colaboreze cu astfel de ‘țepari’, am decis ca prin acest ordin să le mai acordăm încă 6 luni, timp în care pot schimba instalatorul. Primim foarte multe sesizări la minister și ne vom asigura că astfel de instalatori neserioși nu vor mai avea acces la programe de finanțare din AFM, din Ministerul Mediului, în viitor”, a explicat Mircea Fechet

Prin aceste modificări, MMAP și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) își propun să remedieze blocajele din cadrul programului și să protejeze interesele beneficiarilor, asigurând finalizarea proiectelor în condiții optime.

Astfel, modificările propuse includ: extinderea duratei de implementare a proiectelor la 18 luni pentru beneficiarii care fac dovada solicitării certificatului de racordare în termenul inițial de 12 luni; flexibilizarea condițiilor privind instalatorii, prin permiterea schimbării instalatorului pentru a doua oară, după aprobarea proiectului; prelungirea termenului de implementare la 6 luni pentru beneficiarii care au selectat un alt instalator ulterior aprobării proiectului.

CITEȘTE ȘI:

Cât vom plăti pentru un zbor până în SUA, după ce România a intrat în programul Visa Waiver

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mohammad Murad, DEZVĂLUIRI despre viitorul Guvern: scenariul Veștea-AUR
Digi24
VIDEO Momentul atacului asupra punctului de frontieră Orlivka-Isaccea, filmat de copiii ucraineni dintr-un autocar în tranzit prin Româ
Cancan.ro
Anca Pandrea și-a schimbat TESTAMENTUL înainte să moară. Ce obligații va avea moștenitorul
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
„Oamenii fac pur și simplu un pas în spate”. De ce nu ies românii în stradă, deși sunt tot mai dezamăgiți de stat
Mediafax
Medicina de proximitate: cum a devenit clinica Affidea din Cosmopolis reper pentru familiile din nordul Capitalei
Click
Viața unei românce care este stabilită de 30 de ani în Japonia. „Sunt numai aparențe”
Digi24
Putin cere Chinei, Indiei și Iranului să ajute la prevenirea conflictelor în lume: „Trebuie să facem tot posibilul”
Cancan.ro
ULTIMELE zile din viața Ancăi Pandrea. Ce s-a întâmplat cu celebra actriță începând de sâmbătă
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
EXCLUSIV | Lista cu cele peste 140 de radare fixe cu rol de „calmare a traficului” și locul unde sunt acestea montate
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
O anomalie masivă a fost descoperită adânc în interiorul planetei Marte