Prima pagină » Actualitate » Motivul pentru care în unele magazine din România se găsesc tot mai puține OUĂ. Care sunt explicațiile fermierilor

Motivul pentru care în unele magazine din România se găsesc tot mai puține OUĂ. Care sunt explicațiile fermierilor

FOTO - Caracter ilustrativ: Shutterstock

Rafturile cu ouă devin din ce în ce mai goale în mai multe magazine din România. Fermierii preferă să exporte produsele, pentru că primesc bani mai mulți. Deja, 40% din producția internă ajunge în țări precum Germania sau Franța, care au fost afectate mult de gripa aviară, ba chiar și în Statele Unite.

În ultimele săptămâni vedem o golire a rafturilor cu ouă românești. Puține sortimente mai sunt disponibile. Motivul îl reprezintă exportul masiv de ouă românești pe piețele europene și chiar cea nord-americană. Prețurile mai bune îi atrag pe producători români.

În 2024, România a exportat 33.000 de tone de ouă, însă pe primele opt luni ale acestui an această cifră a fost depășită – 35.000 de tone de ouă românești exportate.

În ultimul deceniu, piața ouălor din România s-a dezvoltat exponențial, iar exporturile au crescut de peste cinci ori, principalele piețe europene fiind Italia și Germania.

În țara noastră, oul are printre cele mai mici prețuri de producție din Uniunea Europeană: un ou la poarta fermei costă 0,60 lei, ajungând în magazine până la un leu, în timp ce oul bio costă puțin mai mult.

FOTO - Captură video: Digi 24

FOTO – Captură video: Digi 24

Președintele Asociației Marilor Rețele Comerciale, George Bădescu, a spus la Digi 24 că nu anticipează o criză a acestui produs.

„Există informații, situații despre anumite tensiuni în lanțul de aprovizionare care au dus la sincope în acoperirea permanentă a magazinelor cu acest produs. Aceste tensiuni survin pe de o parte și din caracterul sezonier al acestui produs, dar și din apariția unor, să zicem așa, oportunități suplimentare, având în vedere că anumite piețe din mai ales din Europa de vest, se confruntă cu oarecare deficit cauzat de gripa aviară. Din acest punct de vedere am putut vedea că există în piață, să spunem, afirmații, dar și situații concrete în care poate numele magazine, acest produs nu a fost permanent prezent, iar pe de altă parte am văzut în spațiul public și anumite declarații ale unor producători locali care spun că în contextul acesta ar fi mai avantajos pentru ei să exporte producția locală. Totuși, noi asigurăm onsumatorii că prin experiența celor care lucrează în zona aceasta de aprovizionări în marile rețele, situațiile menționate vor fi remediate cât mai curând”, a spus el.

La rândul său, Constantin Stafie, reprezentant al Asociației Crescătorilor de Păsări, a spus că sunt mai puține ouă pe piață în acest moment pentru că se schimb și populațiile de găini care fac ouă.

„Avem un gol de vreo 7 săptămâni, dar deocamdată nu cred că este atât de tragic”, a spus el.

Stafie spune că fermierii au mers pe prețuri mici, care abia le acopereau cheltuielile, și că au oportunitatea să vândă la prețuri mai bune în străinătate.

„Nu cred că vom avea o criză a oului în următoarea perioadă, mai ales că intrăm în post și nu se mai consumă ouă, trebuie să ținem cont și acest lucru , și după aia vin sărbătorile de Crăciun când toată lumea consumă porc”, a spus Stafie.

Acesta nu exclude o creștere a prețurilor la ouă.

„În mod normal n-ar trebui, dar tot timpul până acuma fermierii au suportat toate costurile de ridicare a prețului. Era 0,30-0,40 lei cu 2-3 ani în urmă, la poarta fermei, și acuma e 0,60 lei. Diferența nu este chiar atât de mare în 3 ani de zile, în condițiile în care inflația, salarizarea a crescut în fermă, curentul electric a crescut, gazul metan a crescut. Adică pe lanțul pe lanțul de producție cam toate au crescut și le-a suportat fermierul”, a spus el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Istoria zbuciumată a Portului Constanţa, pe care Regele Carol I îl vedea „ca un izvor de bogăţie pentru ţara întreagă”
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!