Prima pagină » Emisiuni » Părintele Eugen Răchiteanu, despre îndumnezeirea prin artă. Ce experiență a trăit la Florența, în Italia

Părintele Eugen Răchiteanu, despre îndumnezeirea prin artă. Ce experiență a trăit la Florența, în Italia

Invitat în emisiunea „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova”, difuzată vineri, 16 decembrie, de la orele 19:00, Eugen Răchiteanu, preot colaborator la Parohia Catedrala „Sfântul Iosif”, din București, a vorbit despre cele mai importante subiecte care ating viața unui creștin. Printre multe altele, Eugen Răchiteanu a arătat și care este rolul artei în credința creștină, explicând cum, astfel, se atinge îndumnezeirea.

„Biserica se ocupă cu multe aspecte, cu multe dimensiuni din viața socială a oamenilor”, arată preotul colaborator al Parohiei Catedrala „Sfântul Iosif”.

Preotul Eugen Răchiteanu: „Arta îi poate uni și pe cei care nu cred”

„Noi vrem să predicăm nu doar prin cuvânt, ci și prin exemple, iar arta este unul dintre instrumentele cele mai frumoase care pot uni oameni de culturi diferite, rase diferite, religii diferite, crezuri diferite. Ba, mai mult, arta îi poate uni și pe cei care nu cred”, arată preotul Eugen Răchiteanu.

„Punând împreună arta, putem să construim o lume mai frumoasă. Pentru că, în felul acesta, putem să adăugăm și noi partea noastră la ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem. Și ar trebui să ne întrebăm ce facem noi pentru Dumnezeu, ce facem noi cu viața noastră, care este sensul vieții noastre?” – preotul Eugen Răchiteanu

În opinia sa, oamenii se feresc, deseori de sensul cuvântului „trebuie”. De ce facem asta? Poate pentru că, undeva în interior, „vrem să trăim într-o continuă iresponsabilitate, poate pentru că nu ne place termenul trebuie. Dumnezeu ne-a creat pentru ca să fim așa și să manifestăm iubirea lui, frumusețea lui așa cum trebuie și de aceea să ne asumăm și această responsabilitate, că trebuie să facem pentru Dumnezeu”.

Întrebat de Andreea Perminova dacă „ne putem îndumnezei prin artă”, preotul Eugen Răchiteanu a răspuns cu un exemplu personal: „Da, arta este, cum spuneam, unul dintre vehiculele cele mai grăitoare și cele mai libere! De exemplu, în 15 ani pe care i-am petrecut în Florența, acolo m-am ocupat numai cu organizarea evenimentelor culturale. Și am avut ocazia să organizez concerte și tot felul de evenimente culturale prin care să vorbesc despre Dumnezeu”.

Pe 19 decembrie, de la ora 20:00, la Catedrala Sfântul Iosif din Capitală va avea loc un concert de muzică sacră – „Venite Adoremus” – reunind lucrări sacre ale marilor compozitori universali, dar şi o serie de colinde celebre româneşti interpretate de maestrul Gheorghe Zamfir. Concertul are o dublă semnificaţie: atât vestirea Naşterii Domnului Isus Cristos, cât şi inaugurarea Orchestrei Anima a Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti – „singura orchestră de muzică sacră din România şi din Europa care se află sub decret eclezial”.

Emisiunea „Înapoi în viitor cu Andreea Perminova” a fost difuzată vineri, 16 decembrie, de la ora 19:00, pe platforma gandul.ro – aparținând Gândul Media Network –, pe pagina de Facebook Gândul și, de asemenea, pe canalul de YouTube al publicației gandul.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
2 zodii devin mai puternice în perioada 13-27 noiembrie. Reușesc să-și atingă orice obiectiv
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi