Prima pagină » Știri politice » Plafonarea adaosului comercial la alimente / Florin Barbu: PREȚURILE au scăzut foarte mult. Au fost scăderi între 8-32%

Plafonarea adaosului comercial la alimente / Florin Barbu: PREȚURILE au scăzut foarte mult. Au fost scăderi între 8-32%

Olga Borșcevschi

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat miercuri dimineața, la Adevărul Live, că lista alimentelor pentru care se aplică plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă în preajma sărbătorilor de Crăciun. El a precizat că prețurile au scăzut foarte mult și s-a văzut acest lucru prin scăderi între 8- 32%.

Este posibil să fie extinsă lista alimentelor pentru care se aplică plafonarea adaosului comercial în preajma sărbătorilor de Crăciun, deoarece știm că unele produse specifice au fost scoase de pe listă. În data de 15 iunie 2023, când am preluat mandatul la Ministerul Agriculturii, am venit cu acea ordonanță privind plafonarea adaosului comercial. Foarte mulți analiști credeau că va fi un eșec. În trei luni de zile, s-a demonstrat că aplicarea unei astfel de ordonanțe și a unei astfel de scheme are o perioadă de a arăta practic în indicele prețului de consum, conform datelor de la INS și Consiliul Concurenței, că prețurile au scăzut foarte mult. S-a văzut acest lucru, au fost scăderi între 8% și peste 32%. În momentul de față, ordonanța este aprobată de Parlamentul României, a spus Barbu.

Ministrul a explicat că lista actuală este valabilă până la 31 decembrie, dar există discuții pentru a include mai multe produse procesate, în special în sectorul lactatelor și al cărnii.

Întrebat când va avea loc această schimbare, ministrul a răspuns: „Acest act normativ este finalizat. Bineînțeles, decizia va fi în Guvernul României și va fi o decizie și politică pe acest subiect. Eu îmi doresc foarte mult ca produsele românești să fie protejate. Acest lucru l-am făcut pentru că am realizat o analiză foarte clară. Nu putem avea produse românești făcute de procesatori români cu adaos comercial pe magazinele de retail mai mari decât cele care vin din import.”

Barbu a subliniat că produsele românești trebuie să fie competitive pentru a asigura funcționarea la capacitate maximă a producătorilor și procesatorilor din țară.

Guvernul acesta merge pe un plan foarte serios de dezvoltare și știm de două proiecte foarte importante. Pe de o parte, InvestAlim. Săptămâna aceasta se va publica lista cu procesatorii care au câștigat acest program. Vorbim de aproape 1 miliard de euro, deoarece granturile de la bugetul de stat sunt de 590 de milioane de euro, iar până la 1 miliard de euro procesatorii au venit cu o finanțare proprie, a afirmat el

Ministrul a menționat și alte măsuri complementare, cum ar fi sprijinul pentru unitățile de procesare mari și pentru fermierii care doresc să facă procesare la nivel local: „Am lansat prin fonduri europene, prin DR-22, o măsură tot din programul național strategic, în valoare de 210 milioane de euro. S-au depus proiecte în valoare de 1,7 miliarde de euro. În septembrie voi suplimenta DR-22, astfel încât și pentru cei mici, cu proiecte de 3 milioane de euro și 10 milioane de euro, să semnăm contracte în valoare totală de 1 miliard de euro”.

Barbu a menționat că începând cu luna septembrie, vor fi semnate în România contracte de aproape 2 miliarde de euro pentru procesare.

Cred că în următorii 4 ani, cu aceste proiecte implementate, România va deveni în sud-estul Europei cel mai puternic stat în procesarea produselor agroalimentare, a completat ministrul Agriculturii.

CITEȘTE ȘI:

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a anunţat că adaosul comercial va fi plafonat pentru toate alimentele româneşti

Dezbateri în SENAT privind practicile comerciale ale marilor retaileri împotriva producătorilor români / Barbu: Adaos comercial limitat până în 20%

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Frații Tate vor să se mute la Cluj-Napoca și să cumpere un hotel celebru, clădire istorică, unde să locuiască. Ce spune primăria
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
De ce cresc temerile privind o posibilă confruntare între Rusia și NATO. Unde poate ataca Putin
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Reacția lui Ion Cassian, după ce Monica Tatoiu a spus că Irinel Columbeanu a fost „băiatul lui tata”: „Nu a escrocat pe nimeni, nu l-a văzut nimeni pe holurile DNA”
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
O mai recunoști? Azi e celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este! Poți ghici din prima?
Ciao.ro
Vedete cu suflet mare! Ce persoane publice din România au adoptat copii
Promotor.ro
Chinezii au șocat Salonul Auto din 2026 cu această mașină extremă
Descopera.ro
Care este cea mai RARĂ culoare din natură?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii