Prima pagină » Știri externe » Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, după vizita din China: „Serbia va deveni prima țară din Europa care va fabrica roboți umanoizi”

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, după vizita din China: „Serbia va deveni prima țară din Europa care va fabrica roboți umanoizi”

În timp ce zeci de mii de sârbi protestează împotriva regimului de la Belgrad, Aleksandar Vucic s-a deplasat în Republica Populară Chineză.

Este al treilea lider care efectuează o vizită de stat la Beijing, după Donald Trump și Vladimir Putin.

Miercuri, când se afla la Jiaxing, liderul sârb a anunțat că Serbia va începe producția de roboți în masă între 10 și 20 iulie. Vucic susține că în două luni, Serbia va avea roboți umanoizi, ceva ce nu are nicio altă țară europeană.

„Cred că, în perioada următoare, vom vorbi chiar de un număr mai mare de investitori. Până acum, avut avut 18 întâlniri cu oameni de afaceri și vor fi încă cinci mâine, ceea ce reprezintă 23 în total, și toată lumea vrea să vină în Serbia și să investească în țara noastră, în special după cuvintele prietenești ale președintelui Xi (Jinping). Dar nu e vorba doar de investiții obișnuite – este vorba de ceva cu adevărat important”, le-a spus Vucic reporterilor.

Președintele Serbiei a declarat că a încheiat cu China acorduri în valoare de 953 de milioane de euro pentru noi investiții în Serbia. Banii investitorilor chinezi se vor duce către orașele Nis, Novi Sad, Zrenjanin, Sabac, Cprija și Indjija.


Sursa Video: DRM News/ China News Service

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții lui Alexandru Andrei Chelmu, fiul lui Sorin Chelmu. Totul a pornit de la o durere de cap
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Sutiene de mii de lei, parfumuri și pantofi cu toc. Dezmăț din bani public la ANM
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical în zilele următoare! Furtuna Felicia va aduce ploi și vânt puternic în România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli