Prima pagină » Video » Privilegiile PREȘEDINTELUI, sub lupa românilor. „Să treacă în rândul nostru, al muritorilor de rând”

Privilegiile PREȘEDINTELUI, sub lupa românilor. „Să treacă în rândul nostru, al muritorilor de rând”

În septembrie anul trecut, românii aflau, cu detalii, despre una dintre prioritățile președintelui Klaus Iohannis. Era WC-ul. Dincolo de luptele politice, promisiunile, vacanțele, guvernele și coalițiile, pentru şeful țării era esențial WC-ul şi înălțimea sa. Acțiunea nu se petrecea pe la mijlocul mandatelor, ci, conform dezvăluirilor de presă, chiar la începutul celor 10 ani la Cotroceni. Pentru prima sa deplasare în calitate de președinte, la New York, Iohannis a pus pe jar toată Administrația Prezidențială. Se căuta o toaletă care să fie la o anumită înălțime față de pardoseală, fără nicio abatere. Hotelurile din New York au fost puricate până s-a strigat bingo!

Irezistibila chemare către lux a președintelui Klaus Iohannis a fost extrem de vizibilă pentru români. De altfel, totul se desfășura la lumina zilei. Mai puțin cheltuielile, despre a căror desecretizare au curs fluvii de cerneală.

„Mi se pare că a cheltuit foarte mult și a făcut foarte puțin. De fapt, nu prea știu ce a făcut. Domnul Klaus Iohannis a tăcut. S-a plimbat pe banii țării, pe banii noștri, și-a făcut case prin afară. Și noi? Pentru noi nu are niciodată nimic”, a spus indignată o femeie.

„O cheltuială extraordinară. S-a plimbat prin toată lumea, de făcut nu a făcut nimic. Nu l-a interesat niciodată de poporul român, de nivelul de trai sau să facă ceva bun. El s-a gândit doar la el și la neamul lui”, a spus un bărbat.

„Să-i dea un apartament decent”

Deceniul Iohannis a luat sfârșit, schimbăm foaia. Preşedintele interimar Ilie Bolojan, cunoscut ca adversar declarat al fostului președinte Iohannis, anunță o decizie prezentată intens de toată presa ca fiind fără precedent. Nu va locui la Vila Lac 3, ci în incinta Complexului „Palat Cotroceni”, pentru “eficientizarea activității și pentru limitarea cheltuielilor privind cazarea și transportul zilnice”.

Reşedința tradițională a președinților rămâne astfel fără locatar timp de 100 de zile. Iar miniterenul de golf cu trei găuri realizat pe spațiul proprietății, după cum a relatat presa, rămâne şi el fără obiect.

„Să zicem că, atât timp cât este președinte, e bine să aibă o vilă de protocol, o casă care să îl reprezinte, pentru că este președintele unei țări, dar după ce părăsește funcția, nu. Să se mute la casa lui, cu banii pe care i-a câștigat, și a câștigat destui încât să-și cumpere ce casă dorește. Să treacă în rândul nostru, al muritorilor de rând. Oricum nu va fi niciodată așa”, este de părere un cetățean.

„Chiar dacă este deținătorul unor secrete de stat, nu cred că-și permite cineva să divulge anumite lucruri. Cum vedeți aici, în jur, atâtea blocuri, să-i dea un apartament decent”, este de părere un altul.

„Sunt prea multe privilegii pentru președinți”

Cei zece ani de zboruri cu aeronave private de lux au atârnat şi mai greu la plecarea de la Cotroceni a lui Klaus Iohannis, iar picajul a fost inevitabil în ochii oamenilor. Ilie Bolojan, președintele interimar, a călătorit la Oradea cu un avion de linie TAROM. La aterizare, acesta a fost așteptat de primarul municipiului Oradea, Florin Birta, cu propria mașină.

„A mers cu avion de linie. Super! Probabil că nu avea ce face după atâtea discuții și atâtea scandaluri. Poate s-a dus la clasa VIP. Nu cred că a mers la economic, nu prea ai loc. E ok cu avionul de linie dacă mergi la VIP, cu SPP-ul după tine, e ok”, spune o femeie despre călătoria președintelul interimar la Oradea.

„Din punctul meu de vedere sunt prea multe privilegii pentru președinți. Ar trebui să mai reducă din ele. Nu merită. Dacă ar fi să se implice pentru bunăstarea poporului, ar fi ok, dar așa… Sunt prea multe și nu se merită. Toți președinții pe care i-am avut au fost așa și așa.

Sunt de acord ca fostul președinte, dar care a fost un președinte bun, să se bucure de toate privilegiile. Să se bucure de casă de protocol, de pază, de șofer și de toate celelalte drepturi, dar nu unul care nu a făcut nimic”, a spus un bărbat.


CITEȘTE ȘI:

BOLOJAN schimbă „tactica Iohannis”. A zburat la Oradea cu avion de linie. Primarul l-a așteptat cu mașina personală. SPP-istul, pus să stea în spate

Ilie Bolojan va locui în incinta Complexului „Palat Cotroceni” pe durata mandatului său

Crin Antonescu, despre provocările interimatului lui Ilie Bolojan: Are o misiune grea în aceste trei luni / Dacă îl sună TRUMP, va trebui să răspundă

Ce avere are Ilie Bolojan, PREȘEDINTELE interimar al României

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Euractiv: Nicușor Dan „Eroul de ieri al UE este azi un zero în stil MAGA”
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Amendă de 100.000 de lei pentru românii care fac asta în propria curte. Mulți proprietari nu știu regula
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
„Din doi săraci nu faci unul bogat”. Primăriile de la sat, în situații imposibile după „eficientizare”
Mediafax
Cel mai slab rezultat din istorie pentru titlurile de stat
Click
Cu ce sumă amețitoare se vinde fostul local al actorului Florin Călinescu: „Aici găseai cei mai buni papanași din București”. De ce a renunțat la afacere
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
BOMBĂ! Cabral Ibacka, relație secretă cu un model Playboy cu origini africane
Ce se întâmplă doctore
Camelia Pătrășcanu nominalizează zodia care se va îmbogăți până pe data de 1 iunie 2026
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Mamele ar putea deține secretul longevității umane, indică un nou studiu