Prima pagină » Știri » PSD discută în BPN despre pregătirile pentru Congres și propunerile de vicepremieri

PSD discută în BPN despre pregătirile pentru Congres și propunerile de vicepremieri

Biroul Permanent Național al PSD are ședință luni, ora 11.00, la sediul din Kiseleff. Social-democrații vor discuta despre pregătirea Congresului extraordinar și noile propuneri de vicepremieri, Eugen Teodorovici și Ștefan Radu Oprea fiind printre variante au spus surse din partid pentru Mediafax.

Referitor la Congresul în care social-democrații vor alege conducerea PSD și vor schimba statutul, în BPN de luni vor fi discuții despre chestiuni organizatorice documentele care vor fi aprobate, participanții, etc, au precizat sursele citate.

La ședința CEx de vineri au fost stabilite trei comisii: comisia de statut, comisia care face programul politic, condusă de Marian Oprișan, și comisia care face programul de guvernare, condusă de Mihai Fifor.

Un plan avut în vedere ar fi ca PSD să facă propunere interimară pentru funcția de vicepremier pentru parteneriate strategice, după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat numirea lui Titus Corlățean pentru acest post în Executiv au explicat sursele menționate.

De asemenea, Viorel Ștefan ar urma să demisioneze, iar PSD să propună ca vicepremier interimar pe altcineva. Viorel Ștefan a fost numit membru al Curții de Conturi a Uniunii Europene, mandat care începe de la 1 iulie.

Prin urmare, variante posibile pentru cele două interimate ar fi Eugen Teodorovici, în locul lui Viorel Ștefan, iar pentru portofoliul de vicepremier pe parteneriate strategice Ștefan-Radu Oprea, ministru pentru Mediul de Afaceri, au adăugat sursele din PSD.

Unii social-democrați au sugerat ca ambele propuneri pentru vicepremieri plini să fie făcute concomitent, aproape de perioada expirării interimatului, interval care durează 45 de zile, potrivit legii, au explicat sursele citate.

Prin urmare, partidul ar putea propune alți doi social-democrați pentru cele două funcții în Guvern, după Congresul din 29 iunie sau în pregătirea evenimentul la care va fi aleasă conducerea PSD și va fi modificat statutul în sensul revenirii la alegeri prin delegați.

La CEx al PSD de vineri a fost stabilit Congresul extraordinar pe 29 iunie. Paul Stănescu a demisionat din funcția de președinte executiv interimar al partidului, însă a anunțat ulterior că ar putea candida pentru funcția de vicepreședinte PSD.

Surse social-democrate au declarat, pentru Mediafax, că Viorica Dăncilă le-a transmis colegilor din CEx că nu vrea să candideze la prezidențiale și că îl va sprijini pe cel pe care îl va nominaliza PSD. Printre cei care ar fi interesați să intre în cursă sunt Eugen Teodorovici, Olguța Vasilescu și Marian Oprișan, au declarat surse politice pentru Mediafax.

Partidul ia în calcul și varianta unui prezidențiabil din afara partidului.

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis, vineri, o scrisoare premierului în care a expus motivele refuzului de numire a lui Titus Corlățean în funcția de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice, argumentând că acesta a gestionat defectuos activitățile ca ministru de Externe.

În schimb, șeful statului a semnat decretele pentru numirea Anei Birchall la Ministerul Justiției, a Roxanei Mînzatu la Fonduri Europene și a Nataliei Intotero la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Imperiul secret al filmelor piratate a căzut! Cum au spart polițiștii italieni rețeaua CINEMAGOAL care făcea milioane din streaming ilegal
Digi24
Trump așteaptă cu groază ziua în care va trebui să facă față „Fantomei de 5,02 dolari”
Cancan.ro
Mihai Neșu primește o pensie colosală de la olandezi. Cât încasează lunar fostul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Alexandra Căpitănescu, după succesul României la Eurovision 2026: „Nu ne-am așteptat ca o piesă rock atât de nișată să placă atât de mult”
Mediafax
Bolojan trage linia în PNL: Nici clonă a USR, nici brelocul PSD
Click
Țara care a ajuns lider în turismul de relaxare și wellness. Mulți români aleg să-și petreacă vacanță aici: „M-am simțit complet relaxată și fără stres”
Digi24
Bătaie în Centrul Vechi din Capitală între ucraineni și o bandă de motocicliști români. Jandarmii au intervenit în timpul nopții
Cancan.ro
Veste uriașă în lumea mondenă! Celebra cântăreață din România a devenit mamă pentru prima dată
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Mona Nicolici, fosta prezentatoare de știri de la Antena 1. Cum arată astăzi, la 56 de ani
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Se modifică procedura de obținere a permisului de conducere
Descopera.ro
De ce dinozaurii carnivori aveau brațe așa mici?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Gheorghe: - Ioane, dacă eu m-aș însura cu soră-ta, noi doi ce-am fi?
Descopera.ro
Praful de supernovă ar putea fi „de vină” pentru unul dintre cele mai mari mistere ale Universului