Prima pagină » Știri politice » PSD renunță la mitingul anunțat pentru vineri la Palatul Parlamentului

PSD renunță la mitingul anunțat pentru vineri la Palatul Parlamentului

PSD renunță la mitingul anunțat pentru vineri la Palatul Parlamentului, după ce PNL a decis să renunțe la miting

„Ne-am gândit că în momentul în care Opoziția a anunțat că renunță la miting, putem face și noi un gest similar, iar moțiunea de cenzură să se dezbată în Parlament”, a declarat Gabriela Firea la Realitatea TV.

La rândul său, liderul PSD, premierul Victor Ponta, a precizat, pe Facebook, că va discuta cu toți colegii săi din Coaliție și le va propune să amâne, de asemenea, mitingul PSD programat pentru vineri, în Parcul Izvor.

Miercuri după-amiază, copreședintele PNL Vasile Blaga a anunțat, în urma ședinței Biroului Permanent Național al PNL, că formațiunea renunță la lanțul uman care ar fi urmat să fie organizat vineri la Palatul Parlamentului, în condițiile în care în aceeași zi, la aceeași oră și în același loc PMB aprobat și un miting al PSD, acesta adăugând că liberalii nu vor să fie parte la manifestații ca în anii ’90.

PNL primise de la Primăria Capitalei autorizație pentru organizarea unui miting la Palatul Parlamentului, vineri, când Parlamentul va dezbate moțiunea de cenzură a liberalilor.

Rovana Plumb, președintele Consiliului Național al PSD, afirma duminică, în conferință de presă, că PSD nu intenționează să organizeze contraproteste la acțiunile anunțate de PNL ca reacție la refuzul lui Ponta de a demisiona.

Primăria Capitalei a precizat că aprobarea pentru mitingurile cerute de PNL și PSD a fost dată de comisia de specialitate a municipalității, în locuri diferite, aflate la o distanță de aproximativ un kilometru, iar primarul Sorin Oprescu nu a participat la luarea deciziei, întrucât este plecat din țară.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce este de făcut atunci când parolele nu mai sunt de ajuns?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!