Prima pagină » Actualitate » Rareș Hopincă comentează referendumul lui Nicușor Dan: „Dezbaterea este una extrem de serioasă”

Rareș Hopincă comentează referendumul lui Nicușor Dan: „Dezbaterea este una extrem de serioasă”

Ruxandra Radulescu

Rareș Hopincă, primarul sectorului 2, a discutat pe marginea referendumului, propus de Nicușor Dan. Edilul social-democrat s-a referit, în special, la tema repartizării taxelor între Primăria Generală și cele de sector. 

În cadrul referendumului, propus de Nicușor Dan, una dintre probleme vizează ca taxele, colectate de la cetățeni, să fie repartizate către Primăria Generală și primăriile de sector de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Rareș Hopincă a declarat la DIGI TV că acest aspect al referendumului este unui foarte serios, iar votul său personal va depinde de rezultatul unei analizei calitative a investițiilor din București.

„Vom analiza, vom dezbate care este cea mai bună soluție pentru București și vom vota în consecință. Dezbaterea este una extrem de serioasă din moment ce, de exemplu, în ceea ce privește cotele defalcate din venit la nivelul municipiului București, din 2019 până în 2023, în dreptul Primăriei Generale s-au dublat. Și atunci sigur că trebuie să facem și o analiză calitativă a investițiilor din București. Și până la momentul referendumului vom avea fiecare dintre noi o decizie conturată cu privire la opțiune.

Eu, în calitate de primar al Sectorului 2, voi vota cum este mai corect instituțional, pentru întregul București.”, a declarat Rareș Hopincă, la DIGI TV.

Citește și:

Nicușor Dan, despre varianta în care referendumul nu va fi validat din cauza prezenței: NU cred, dar ar fi mult mai complicat

Nicușor Dan, întrebat ce GARANȚIE oferă bucureștenilor în cazul Referendumului: ,,Eu cred, de principiu, că trebuie să asculți ce spun oamenii”

Nicușor DAN, despre problema parcărilor din BUCUREȘTI: Toate locurile de parcare să fie taxate, inclusiv de reședință

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!