Prima pagină » Magazin » Rolexul purtat de unul dintre prizonierii care au participat la „Marea Evadare” din al Doilea Război Mondial va fi scos la licitație

Rolexul purtat de unul dintre prizonierii care au participat la „Marea Evadare” din al Doilea Război Mondial va fi scos la licitație

Adrian Popa
Ceasul, un Rolex Oyster Chronograph, i-a aparținut locotenentului Gerald Imeson.

Ceasul, un Rolex Oyster Chronograph, i-a aparținut locotenentului Gerald Imeson (cel din stânga imaginii), transmite PopularMechanics.com.

Povestea ceasului este fascinantă, la fel ca și cea a „Marii Evadări”. Imeson a purtat ceasul în timp ce săpa la tunelurile folosite în timpul evadării. Locotenentul era pe poziția 172 în lista celor care urmau să evadeze, dar nu a mai apucat, deoarece planul a fost descoperit de gărzile germane.

Rolexul l-a însoțit în 1945 pe Imeson atunci când acesta a mers dintr-o bază de detenție în alta.

Prizonierii aliați au săpat mai multe tuneluri pe cvare le-au folosit pentru a evada din celebrul lagăr nazist Stalag Luft III. Povestea prizonerilor aliați care au evadat din lagărul nazist a fost ecranizată la Hollywood, în celebrul film „Marea Evadare”, cu Steve Mc Queen.

Construit în Polonia, Stalag Luft III se afla la doar 160 de km de Berlin și adăpostea zece mii de prizonieri. Barăcile erau construite în așa fel încât să facă imposibilă evadarea: pe ridicături de pământ, iar terenul era unul nisipos.

Cu toate acestea, prizonierii au conceput un plan ingenios prin care să își câștige libertatea: să sape mai multe tuneluri care să îi scape din lagăr. Pentru aceasta au folosit scândurile de la paturi, cutiile din aluminiu, cuțite, furculițe, prosoape, bănci, saltele. Prizonierii au reușit să realizeze și un sistem de ventilație, care să îi ajute la săpatul tunelurilor.

Primele trei tuneluri au fost denumite „Tom”, „Dick” și „Harry” și au fost construite la nouă metri sub pământ cu unelte de mână. Tom a fost descoperit de naziști și a fost distrus, iar Dick a fost folosit pe post de magazie.

Prin cel de-al treilea tunel, „Harry”, s-a realizat Marea Evadare din noaptea de 22 martie 1944, când zeci de prizonieri aliați s-au târât pentru a fugi din lagăr. Doar trei au scăpat: norvegienii Per Bergslan și Jens Muller și pilotul olandez Bram van der Stock. Alți 73 au fost prinși, dintre care 50 au fost executați.

Recomandarea video

Mediafax
Scenarii politice la Cotroceni dacă guvernul Tomac nu trece de Parlament. Ce vizează Nicușor Dan
Digi24
Cum a încasat familia Trump 500 de milioane de dolari dintr-o afacere, în timp ce investitorii au pierdut peste 90%
Cancan.ro
Cu ce boală fusese diagnosticat Alexandru, medicul mort la Floreasca? Ultima discuție cu un coleg te va lăsa fără cuvinte
Prosport.ro
FOTO. Kim Kardashian, apariție fără inhibiții la Monaco. Și-a arătat bustul generos după ce a venit direct de pe iaht la Marele Premiu de Formula 1
Adevarul
Cum verifici online dacă ai datorii la ANAF în 2026. Pașii pe care trebuie să îi urmezi
Mediafax
CCR dezbate astăzi conflictul juridic semnalat de Sorin Grindeanu pe OUG privind programul SAFE
Click
Adriana Bahmuțeanu „dă din casă” și spune ce se întâmplă în pauzele de filmare ale emisiunilor. „Șocant, cutremurător și apocaliptic dacă ați auzi ce se vorbește”
Digi24
Cine era generalul rus ucis într-un atentat lângă Moscova. O a doua mașină-capcană a fost descoperită și detonată
Cancan.ro
BREAKING | Liderii clanului Duduianu, săltați de mascați! Ce acuzații grave li se aduc
Ce se întâmplă doctore
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia Striker, în probe pe străzile din București. Cum au reacționat oamenii când au văzut cel mai nou model Dacia
Descopera.ro
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este diferența dintre telescop și microscop?