Prima pagină » Video » Roxana Mînzatu, propunerea României pentru a fi comisar european, spune că nu vom fi „OAIA NEAGRĂ” a UE la atragerea fondurilor europene: „Nici vorbă”

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru a fi comisar european, spune că nu vom fi „OAIA NEAGRĂ” a UE la atragerea fondurilor europene: „Nici vorbă”

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru postul de comisar european, a fost întrebată, luni seară, la Antena 3, dacă România va fi oaia neagră a Uniunii Europene la atragerea fondurilor europene şi de diferență de dezvoltare față de țările din vest.

„Nici vorbă! Exerciţiul 2014-2020, depăşim sută la sută absorbţie, ceea ce înseamnă că vom scoate bani din buzunar pentru cheltuielile acestui exerciţiu. Domnul Câciu a făcut o treabă extraordinară şi domnul Boloş, înaintea lui, pe acest portofoliu şi cred că am recuperat. În două exerciţii România a învăţat, doar că lupta pe care trebuie să o ducem este în privinţa banilor pe care îi primim după 2027.

Europa începe să aibă alte priorităţi, cheltuie pentru securitate, cheltuie pentru gestionarea migraţiei, pentru competitivitate economică. Nu aş vrea să pierdem bani la coeziune şi a fost motivul pentru care am candidat cu tot entuziasmul ştiind că trebuie să apăr politica de coeziune şi banii pe care România îi primeşte pentru regiunile mai puţin dezvoltate”, a spus Roxana Mînzatu, la Antena 3.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat luni, în Parlament, că Roxana Mînzatu este propunerea României pentru funcția de comisar european.

El a adăugat că, în perioada următoare, va discuta cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, despre portofoliul de comisar care va reveni țării noastre.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Care era numele real al lui Mircea Albulescu. Regretatul actor ar fi împlinit astăzi 92 de ani
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!