Prima pagină » Știri politice » S-a modificat regula privind imunitatea parlamentarilor. PNL: „Este o diversiune a lui Ponta, crede că scapă cu mâinile curate după cazul Șova”

S-a modificat regula privind imunitatea parlamentarilor. PNL: „Este o diversiune a lui Ponta, crede că scapă cu mâinile curate după cazul Șova”

Parlamentarii au decis să modifice Statutul deputaților și senatorilor, pentru a îl pune în acord cu legea fundamentală

Plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului a modificat Statutul Senatului și Camerei Deputaților, în sensul faptului că ridicarea imunității unui ales se poate realiza cu jumătate plus unu din numărul celor prezenți și nu cu jumătate plus unu din numărul total.  

Discuția a apărut în spațiul public după scandalul declanșat de votul dat în Senat în cazul Dan Șova, când încuviințarea reținerii și arestării senatorului PSD nu a fost aprobată, deoarece nu a întrunit jumătate plus unu din numărul total al senatorilor. După acel vot parlamentarii au decis să pună în acord și Statutul deputaților și senatorilor cu Legea Fundamentală, care prevede că este nevoie de jumătate plus unu din numărul aleșilor prezenți. 

„Nu îi scapă nimeni de răspundere nici pe premierul Ponta, nici pe Dan Șova”, a spus Mircea Toader. 

„Invocarea aici a primului-ministru nu are niciun sens”, a replicat Bogdan Niculescu Duvăz de la PSD. 

„În 2013 a mai existat o inițiativă de modificare în acest sens care a fost respinsă de CCR. Ați făcut o referire care trebuie corectată, că au existat majorități diferite în cazurile privind urmărirea penală și arestările. În cazul foștilor miniștri se aplică legea privind răspunderea ministerială și atunci este nevoie de o altă majoritate decât cea privind arestarea și reținerea. Parlamentul nu încearcă sub nicio formă să acorde o protecție alta decât cetățenilor obișnuiți pentru membrii Parlamentului, suntem egali în fața legii”, a spus președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Parlamentarii au fost chemați special în această săptămână la lucru de liderii de grup pentru acest punct de pe ordinea de zi a plenului reunit al Parlamentului pentru modificarea regulilor în privința cvorumului referitor la imunitate. 

Discuția din forul legislativ a început cu un mic scandal, PNL reproșând premierului Ponta de ce mai mulți parlamentari ai Opoziției au fost împiedicați de TAROM să ajungă la plen. 

„PNL cere premierului Victor Ponta să lămurească, public, situația curselor TAROM  prin care zeci de senatori și deputați au fost impiedicați să ajungă la Parlament unde trebuie să se discute modificare Statutului parlamentarilor.PNL suspecteză că PSD și Victor Ponta se folosesc de instituțiile statului pentru a împiedica Opozția să fie prezentă la o dezbatere capitală pentru Statutul senatorilor și deputaților.PNL solicită ca astăzi, în cel mai scurt timp, Statutul să fie supus modificării în Plenul Parlamentului, astfel încât senatorii și deputații Opoziției să poată contracara eventualele derapaje ale PSD”, se arată în comunicatul PNL.

Premierul Ponta a făcut ieri apel la toți parlamentarii să fie prezenți la ședința de astăzi. 

„Am discutat despre faptul ca mâine este ședința comună a Parlamentului pentru a fi pusă în acord și Legea privind statutul deputatului și senatorului cu deciziile Curții Constituționale și am făcut un apel către toți colegii noștri, deputați și senatori, chiar dacă este Săptămâna Mare, sau pentru cei care sunt catolici, protestanți, ca mâine să fie prezenți. Fac un apel public și către colegii parlamentari din opoziție să fie prezenți, pentru că ei au facut sesizarea la CCR”, a declarat premierul la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD de ieri. 

Președintele Klaus Iohannis și PNL au făcut câte o sesizare la CCR după votul în cazul senatorului Dan Șova. 

„Președintele PSD Victor Ponta și președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu încearcă astăzi o nouă diversiune în Parlament, crezând că pot scăpa cu mâinile curate după votul în cazul Șova. Cei doi pretind că vor să facă pace cu Constituția, la două săptămâni după abuzul comis în Senat împotriva legii fundamentale și a democrației. Convocarea subită a plenului, pentru a modifica statutul deputaților și senatorilor, este o manipulare, nu un demers serios. Intenția domnilor Ponta și Tăriceanu nu este nici pe departe să reintre în legalitate, deoarece ei au sfidat Constituția prea multă vreme ca să-i mai creadă cineva. Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta cred că pot să scape, înainte de hotărârea CCR, de răspunderea legală și morală pentru un episod negru în istoria Parlamentului: cazul Șova.Modificarea, în fugă, a statutului deputaților și senatorilor nu îi scutește de răspundere pe cei care, pe 25 martie, au sfidat o țară întreagă. Domnii Ponta și Tăriceanu pot să modifice toate legile, chiar să le rescrie. Niciun demers pe care l-ar face nu va rescrie „miercurea Șova”, când un senator a beneficiat de protecție în fața legii, oferită abuziv prin decizia președintelui Senatului și cu voia primului ministru”, susține co-președintele PNL, Alina Gorghiu. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Koveși pierde lupta cu sistemul judiciar din Grecia. Recursul în scandalul mandatelor procurorilor, respins
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Fiica lui Liviu Vârciu s-a angajat în America. Unde lucrează Carmina, de fapt: 'De ce să îmi fie rușine?'
Prosport.ro
FOTO, Cât de frumoasă e Ioana, soția lui Gabi Tamaș! Are un trup lucrat
Adevarul
Secretul bine păzit al regimului Ceaușescu: accidentul care a afectat-o grav pe Elena Ceaușescu în 1979. Securitatea a blocat orice informație
Mediafax
Presa maghiară:„România, în pragul falimentului de stat”. Bucureștiul, pe marginea prăpastiei
Click
Vacanță, în gașcă, în Mauritius! Poze rare cu soția lui Dan Negru: „Am reușit să ne păstrăm căsnicia în discreție.”
Digi24
EXCLUSIV PNL-USR-UDMR i-au propus lui Nicușor Dan un acord de reciprocitate cu PSD. Care sunt condițiile pentru guvern (surse)
Cancan.ro
BREAKING. Avem subiectele de la Matematică, la Evaluarea Națională 2026? Cum se rezolvau exercițiile
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Bulgaria va începe asamblarea de mașini din China! Ce model vor produce bulgarii?
Descopera.ro
Mesaje de la extratereștri au ajuns deja pe Pământ?!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Deși producem peste 4 milioane de tone de lapte anual, doar o treime ajunge în procesare